Ghiduri pentru profesori: eficiența energetică pe înțelesul elevilor și studenților

Lansăm alături de partenerii noștri de la Energy Policy Group trei ghiduri dedicate profesorilor pentru promovarea unui consum responsabil de energie. Oferim resurse utile și practici sustenabile pentru a educa și a inspira elevii și studenții în a evita risipa și a reduce consumul de energie.

Ghidurile sunt concepute pentru a fi accesibile și relevante pentru toți cei implicați în procesul educațional, având un limbaj adaptat grupei de vârstă și exemple ce țin de obiceiurile elevilor. Pot fi folosite de către profesori ca resurse educaționale la orele de dirigenție, cultură civică sau în timpul claselor de educație pentru mediu și pot reprezenta un suport excelent de curs pentru Săptămâna Verde și chiar pentru activități dedicate mediului la orice nivel, de la grădiniță până la sistemul universitar.

Ghiduri pentru consum responsabil de energie

Profesorii, elevii și nu numai pot descărca cele trei ghiduri ce promovează un consum responsabil de energie pentru fiecare grupă de vârstă. Ghidurile dedicate profesorilor pentru promovarea unui consum responsabil de energie includ:

Supereroii energiei, acasă și la școalăghid pentru preșcolari și elevi de școală primară cu exerciții practice și cântecele ce pot fi folosite pentru promovarea respectului fața de mediul înconjurător și limitarea risipei de energie.

IRL Trends pentru generația consumatoare de energie responsabilghid pentru elevii de școală secundară și liceeni cu animații, meme și exemple grafice adaptate vârstei.

Liderii eficienței energeticeghid pentru studenți și tineri despre impactul utilizării resurselor și exemple de comportament responsabil.

Consum responsabil de energie în fiecare zi

Aceste ghiduri nu sunt doar pentru mediul școlar, ci sunt concepute pentru a fi integrate în viața de zi cu zi a elevilor și studenților, indiferent unde se află ei. De la practici de economisire a energiei acasă, la sugestii pentru reducerea consumului de energie în timpul activităților școlare și la universitate, și până la sfaturi pentru a fi mai responsabili energetic când se află în oraș sau în alte medii urbane, ghidurile noastre sunt gândite pentru a fi aplicate în orice context.

Ghidurile dedicate profesorilor pentru promovarea unui consum responsabil de energie oferă instrumentele necesare pentru a transforma cunoștințele despre eficiența energetică în acțiuni ușor de aplicat în viața de zi cu zi a elevilor, contribuind astfel la construirea unui viitor mai verde și mai echitabil pentru toți. Ne propunem astfel să contribuim la formarea unei culturi a responsabilității energetice în rândul profesorilor și elevilor, inspirându-i să devină agenți activi ai schimbării în direcția unui viitor mai sustenabil și mai conștient de impactul său asupra mediului înconjurător.

Am publicat la CRPE și Jurnalul consumatorului de energie responsabil promovat în cadrul programului România eficientă.

––––––––––

Ghidurile pentru consum de energie responsabil sunt finanțate cu sprijinul granturilor acordate de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin mecanismul financiar SEE 2014-2021, în cadrul „Programului de Energie din România”

Finanțate cu sprijinul granturilor acordate prin mecanismul financiar Norvegian 2014-2021, în cadrul „Programului de Energie din România”.