Acest raport de evaluare a nevoilor analizează modul în care Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (Carta) este aplicată în România până în 2026, în contextul obiectivului general al proiectului GRACE.
Proiectul GRACE urmărește consolidarea aplicării, promovării și cunoașterii Cartei în Grecia, Bulgaria și România. Pe baza unui cadru metodologic comun și comparativ, în proiect se realizează analize aprofundate, structurate în funcție de drepturile vizate, de grupurile-țintă și de specificul fiecărei țări.
Constatările rezultate vor fundamenta elaborarea unor programe de formare și campanii de advocacy adaptate fiecărui context național.
Carta: ce a urmărit raportul de evaluare
Analiza nevoilor realizată în cele trei țări se concentrează pe trei domenii:
- nediscriminarea, inclusiv discriminarea multiplă, infracțiunile motivate de ură și discursul de incitare la ură (articolul 21 din Cartă);
- libertatea de exprimare și de informare, cu accent pe libertatea și pluralismul mijloacelor de informare în masă și pe libertatea presei (articolul 11 din Cartă); și
- libertatea de întrunire și de asociere, cu accent pe spațiul civic și un mediu favorabil societății civile (articolul 12 din Cartă).
Aceste domenii corespund unor provocări comune în materia drepturilor fundamentale, identificate în rapoartele Comisiei Europene privind statul de drept și în alte materiale de informare ale organismelor UE (sondaje Eurobarometru, rapoarte ale FRA etc.).
Raportul de evaluare a nevoilor are caracter de noutate, având în vedere că nu există un raport cuprinzător cu privire la aplicarea Cartei în România și la integrarea acesteia în cadrul național de promovare și protecție a drepturilor omului. În acest context, analiza nu se limitează la o prezentare strict juridică a aplicării formale a Cartei. Raportul este elaborat pe baza modelului comun stabilit pentru cele trei state membre și oferă o analiză cuprinzătoare a cadrului juridic, instituțional și de politici publice relevant pentru Cartă. Raportul identifică principalele provocări și lacune, exemplele de bune practici și oportunitățile de consolidare a modului în care Carta este invocată și aplicată în practică. Constatările sunt structurate în jurul a patru piloni comuni celor trei țări:
- situația actuală – cadrul juridic și cadrul de politici publice;
- cadrul instituțional – cartografierea rolurilor actorilor naționali relevanți și a mecanismelor instituționale;
- aspecte specifice – nivelul de cunoaștere a Cartei, invocarea și aplicarea acesteia, precum și percepția asupra valorii adăugate a Cartei;
- direcții strategice – nevoile specifice de formare ale grupurilor vizate și principalele constatări.
Carta UE în România: garanții formale solide, dar utilizare practică limitată
Raportul de evaluare a nevoilor analizează starea actuală a cadrului de reglementare, instituțional și de politici publice care ar trebui să asigure aplicarea efectivă a Cartei și integrarea acesteia în sistemul de protecție a drepturilor omului din România, inclusiv din perspectiva condiției favorizante orizontale aplicabile fondurilor europene. În acest sens, raportul nu se limitează la analiza statutului juridic al Cartei în dreptul intern, a rolului său politic și orientativ ca vector de europenizare sau a relevanței sale în contextul condiției favorizante orizontale privind fondurile UE. Raportul analizează, de asemenea, modul în care principalii actori naționali cu atribuții în respectarea și promovarea Cartei o integrează în politicile și procedurile interne, inclusiv în formarea inițială și continuă a personalului, precum și în activitatea lor curentă.
Raportul concluzionează că, deși conformitatea cu Carta și integrarea acesteia în cadrul juridic național sunt, în linii generale, asigurate, ele rămân predominant formale și insuficient dezvoltate. Provocarea identificată nu este de natură normativă, ci ține de aplicarea practică deficitară a Cartei și de înțelegerea limitată a valorii sale adăugate, inclusiv de către practicienii care ar putea beneficia de invocarea și utilizarea acesteia în activitatea lor.
Având în vedere că sistemul de protecție a drepturilor fundamentale din România rămâne centrat pe garanțiile constituționale naționale și pe CEDO, raportarea autorităților la Cartă este în continuare foarte limitată. Această situație se regăsește la nivelul organelor legislative, al autorităților executive centrale și locale, al Curții Constituționale și al instanțelor judecătorești, al autorităților independente de reglementare și supraveghere, al Institutului Român pentru Drepturile Omului, al instituției de promovare a egalității Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și al Avocatului Poporului.
Carta este insuficient și neunitar promovată, ceea ce limitează măsura în care instituțiile relevante o invocă și o aplică în practică. Analiza mecanismelor de aplicare a Cartei arată că aceasta nu este încă integrată în cultura legislativă, administrativă și judiciară. Lipsa sistematică a formării privind Carta afectează capacitatea instituțiilor și a practicienilor de a o valorifica în practică, atât pentru consolidarea cadrului existent de protecție a drepturilor omului și pentru interpretarea drepturilor, cât și ca reper comun în elaborarea politicilor publice și a legislației.
Un sistem fragmentat de protecție a drepturilor omului limitează impactul Cartei
România nu dispune de un mecanism național de coordonare în domeniul drepturilor omului și nici de o instituție coordonatoare care să acționeze pe baza unei strategii naționale sau a unui plan național de acțiune. Această abordare fragmentată, adesea ad-hoc și reactivă, asupra angajamentelor în materie de drepturi ale omului se regăsește și în modul în care sunt organizate responsabilitățile legate de Cartă: pe de o parte, punctul focal pentru Cartă din cadrul Ministerului Justiției și, pe de altă parte, structura de coordonare din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.
Analiza cadrului de protecție a drepturilor omului din România conturează un tablou contradictoriu. Pe de o parte, România a ratificat principalele tratate și convenții internaționale în materie, Constituția recunoaște în mod explicit prioritatea normelor internaționale privind drepturile omului, iar legislația internă urmărește respectarea CEDO și a dreptului Uniunii. Pe de altă parte, instituțiile naționale din domeniul drepturilor omului rămân insuficient dezvoltate și au competențe limitate, nu există o strategie națională sau un plan național de acțiune în domeniul drepturilor omului, iar cultura politică și cea juridică tind să trateze drepturile omului mai degrabă ca obligații externe și surse de legitimare formală decât ca repere care trebuie integrate activ în guvernare, legislație și practică instituțională.
Dificultatea de a transpune normele în materia drepturilor omului din plan teoretic în exercitarea efectivă a acestor drepturi, de a integra standardele internaționale în norme și politici publice și de a concepe și pune în aplicare intervenții adecvate reprezintă o problemă sistemică. Aceasta afectează inclusiv modul în care Carta este înțeleasă, preluată și aplicată în România. Drepturile omului sunt percepute adesea ca un import extern, iar Carta este tratată, la rândul său, ca un instrument izolat, limitat strict la dreptul Uniunii. Educația juridică și formarea profesională a judecătorilor, procurorilor, avocaților și funcționarilor publici abordează Carta doar sumar, în cadrul cursurilor de Drept al Uniunii, fără a valorifica potențialul său transversal.
De la conformarea formală la aplicarea efectivă a drepturilor fundamentale
Integrarea insuficientă a Cartei în ansamblul învățământului juridic, precum și lipsa formării continue a profesioniștilor din domeniul juridic și a funcționarilor publici afectează capacitatea instituțiilor de a transpune principiile acesteia în strategii, politici și programe sectoriale.
Deși există o obligație legală în acest sens, cercetarea realizată pentru raportul de evaluare a nevoilor arată că aspectele legate de Cartă sunt, în mare măsură, absente din procesul decizional ex ante sau sunt verificate doar formal. Evaluarea ex ante a impactului, realizată în cadrul Consiliului Consultativ, este concepută ca un instrument preliminar și urmărește identificarea efectelor economice, bugetare, sociale, administrative și de mediu preconizate ale intervenției de reglementare propuse, precum și verificarea conformității acesteia cu dreptul Uniunii, inclusiv cu dispozițiile relevante ale Cartei, însă nu există indicii că modul în care sunt valorificate concluziile evaluării este monitorizat ulterior. În etapa aplicării, instituțiile responsabile cu monitorizarea și protecția drepturilor fundamentale nu au capacitatea instituțională necesară pentru a aplica în mod eficient prevederile Cartei.
În procesul decizional legislativ și executiv, raportarea la Cartă pare caracterizată de neglijență instituțională. În activitatea juridică, Carta este invocată și aplicată într-o manieră predominant tehnică și reactivă. În domeniul fondurilor europene, integrarea Cartei rămâne limitată, atât la nivel operațional, cât și din perspectiva cunoașterii sale efective.
Vizibilitatea și cunoașterea Cartei în România
În ceea ce privește aspectele specifice legate de vizibilitatea și cunoașterea Cartei, Eurobarometrul special din 2025 arată că, deși nivelul general de cunoaștere a Cartei a crescut la nivelul Uniunii, respondenții din România fac parte din grupul cel mai puțin informat cu privire la drepturile consacrate de Cartă și la instituțiile cărora li se pot adresa în cazul unor posibile încălcări. România înregistrează cel mai scăzut nivel de cunoaștere efectivă a Cartei: doar 5% dintre respondenți au auzit despre Cartă și știu ce este aceasta, iar 27% au auzit despre Cartă, dar nu știu cu adevărat ce este. Totodată, în România se înregistrează cea mai ridicată pondere a respondenților care au dat răspunsuri incorecte privind Carta.
Deficitul identificat nu se reduce la lipsa de cunoștințe, la absența unei abordări coerente sau la capacitatea limitată de a valorifica Carta în practică. El indică o problemă sistemică la nivel național, legată de tendința de a trata drepturile omului și libertățile fundamentale ca obligații impuse din exterior, de actori precum SUA sau Comisia Europeană, și asumate mai degrabă formal, nu ca valori interne și principii directoare pentru construirea unei comunități întemeiate pe statul de drept.
Îmbunătățirea utilizării Cartei: de la angajamente formale la o cultură bazată pe drepturi
În concluzie, Carta are potențialul de a oferi un reper comun și un cadru de modernizare în materia drepturilor fundamentale, conectând standardele constituționale, europene și internaționale într-o structură coerentă de drepturi și libertăți. Cu toate acestea, ea rămâne insuficient valorificată în România, iar integrarea sa efectivă în practica instituțională națională poate fi substanțial îmbunătățită. Această situație reflectă o problemă mai largă a cadrului de protecție a drepturilor omului din România: deși există angajamente declarative și garanții formale, aplicarea lor efectivă rămâne limitată de deficiențe structurale persistente.
Recomandările pe termen scurt, mediu și lung sunt formulate în cadrul proiectului GRACE și pornesc de la nevoile specifice de formare ale grupurilor-țintă și de la principalele constatări. Ele sunt menite să orienteze conceperea și dezvoltarea activităților de advocacy care vor urma și pot contribui, totodată, la definirea unei strategii naționale pentru integrarea efectivă a Cartei în practica instituțională.
–––––-
Finanțat de Uniunea Europeană prin programul Citizens, Equality, Rights and Values (CERV). Opiniile și punctele de vedere exprimate aparțin exclusiv autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția Uniunii Europene sau a autorității finanțatoare. Uniunea Europeană și autoritatea finanțatoare nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.