Astăzi, 9 aprilie 2025, la CRPE am stat de vorbă cu 15 organizații din România care lucrează cu și pentru tineri. Ne bucurăm că am reușit să petrecem câteva ore împreună pentru a schimba idei, resurse și metode prin care putem crește implicarea tinerilor, în special pe teme ce țin de protecția mediului și schimbările climatice.
Am vorbit despre cum putem sprijini mai bine participarea civică a tinerilor prin acțiuni pentru protejarea mediului și am făcut un tur al resurselor pe care le-am pregătit în cadrul proiectului EmpowerYouth: de la boardgame-ul Ecoville, dezvoltat de CRPE, până la un toolkit educațional despre implicare civică și educație pentru mediu, care pot fi folosite în școli sau de către ONG-uri.
Resurse civice pentru tineri
Organizațiile prezente ne-au povestit propriile lor inițiative: de la ateliere verzi în licee, organizarea de festivaluri și cursuri de robotică, până la kituri educaționale sau programe de sprijin pentru tineri – cum este, de exemplu, Fondul Științescu. Am dezbătut ce metode funcționează cel mai bine în lucrul direct cu tineri, ce provocări apar în dialogul cu școlile sau autoritățile locale și cum putem adapta mesajele astfel încât să ajungă mai ușor la aceștia. A fost clar că există deja multă energie și expertiză, așa că ne-am propus să continuăm colaborarea, să punem la comun resursele și să construim împreună noi oportunități de implicare.
Creștem implicarea tinerilor în comunitate
Atelierul a fost organizat în cadrul proiectului EmpowerYouth unde CRPE lucrează cu organizații partenere din România, Republica Moldova, Armenia și Georgia pentru a sprijini organizații de tineret: dezvoltăm și finanțăm mici inițiative civice la nivel local coordonate de către tineri și derulăm un program pe termen lung de mentorat și suport.
Mai multe despre proiect aici: EmpowerYouth: Creșterea implicării tinerilor în deciziile publice.
Selectăm în luna aprilie 2025 organizații cu care vom lucra în proiect – poți accesa apelul nostru aici: Apel pentru selecția organizațiilor de tineret din România.
Publicăm în curând și boardgame-ul Ecoville și punem la dispoziție kitul de învățare.
Mulțumim tuturor pentru energie, idei și prezență!
#EmpowerYouth #CRPE #tineripentruclimă #educațiecivicătineret #boardgame #Ecoville #schimbdebunepractici #ONGuri
–––––––––––––––––––––––-
Despre proiect:
Proiectul EmpowerYouth își propune să sprijine implicarea tinerilor prin acțiuni climatice, un domeniu de mare interes pentru ei, reprezentând un catalizator pentru o participare civică mai activă. Din păcate, lipsa de implicare a tinerilor rămâne o provocare atât în țările UE, cât și în cele din afara UE, cu o prezență scăzută la vot și un dialog limitat cu factorii de decizie, în ciuda interesului puternic pentru probleme precum mediu și climă. Pentru a aborda această tematică, proiectul urmărește să îmbunătățească implicarea civică a tinerilor prin consolidarea capacității a cel puțin 80 de organizații de tineret din România, Moldova, Georgia și Armenia și prin sprijinirea inițiativelor verzi la nivel local. Prin intermediul unui program de învățare non-formală, al transferului de cunoștințe și al parteneriatelor cu societatea civilă și autorități publice, proiectul oferă tinerilor instrumentele necesare pentru a influența politicile publice. Prin promovarea cooperării transfrontaliere, ne propunem să sprijinim eforturile UE și naționale prin abordări inovatoare și transnaționale, aliniate la agenda UE pentru tineret
Cofinanțat de Uniunea Europeană. Opiniile exprimate aparțin exclusiv autorilor și nu reflectă neapărat poziția Uniunii Europene sau a Agenției Executive pentru Educație și Cultură (EACEA). Nici Uniunea Europeană, nici autoritatea finanțatoare nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.