Am făcut încă un pas, important în planurile CRPE de a susține politicile publice pentru învățământul profesional și tehnic din România: consultarea unor parteneri sociali relevanți și implicați în legătură cu ce se poate face mai bine, mai eficient, cu valoare adăugată pentru învățământului dual.
Învățământul profesional și tehnic, față în față cu mediul business
Alături de Confederația Patronală Concordia am adus împreună peste 20 de reprezentanți ai patronatelor, asociațiilor angajatorilor din domenii cheie (hotelier, retail, industria mobilei, transport rutier, Berarii României) și ai sindicatelor (CNSRL Frăția) pentru o discuție aplicată despre conectarea educației profesionale la nevoile companiilor.
Cum conectăm ÎPT la piața muncii?
- Exemple de bună practică în relația școală – angajator în parteneriatele de practică sau învățământ dual.
- Nevoia unei mai mari implicări a ecosistemului instituțional pe plan local (cu autoritatea publică în centru) dar și național (prin comitetele sectoriale) în formarea tinerilor pentru meserii.
- Cum se întâmplă învățământul dual la firul ierbii și ce nevoi are: am adus două studii de caz cu analize diagnostic complete, inclusiv direcții de acțiune pentru mecanisme eficiente la nivel local pe care CRPE le-a făcut pentru municipiile Reșița și Piatra Neamț.
- Modul în care poate fi operaționalizată tranziția învățământului tehnologic spre dual exclusiv, din 2030, așa cum este prevăzută în propunerea noii Legi a Educației Naționale.
Ne-am bucurat să auzim viziunea conform căreia companiile trebuie să-și asume și un rol social prin contribuția la educarea profesională a noii generații. Multe dintre companiile mari din România o fac deja într-un mod proactiv, se implică alături de școli în acțiuni de susținere ori de promovare a învățământului tehnic.
Facilitățile pentru angajatori incluse în noua lege sunt relevante pentru ei, însă pentru a face dualul să ajungă o sursă de forță de muncă este nevoie de o reformă mult mai profundă a acestui sector educațional și de sprijin instituțional.
În următoarele luni vom pilota un mecanism de consultare multi-actori în Piatra Neamț și Reșița și lucrăm la o colecție de direcții de acțiune și propuneri de politici publice pe temele de mai sus atât pentru comunitățile locale, cât și pe plan național.
Parteneriat pentru dezvoltare locală în domeniul ocupării tinerilor din învățământul profesional și tehnic din municipiile Piatra Neamț și Reșița prin formare, consultare și dialog
Proiectul „Parteneriat pentru dezvoltare locală în domeniul ocupării tinerilor din învățământul profesional și tehnic din municipiile Piatra Neamț și Reșița prin formare, consultare și dialog” este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020. (POCA), componenta 1 – CP14/2021- pentru regiunile mai puțin dezvoltate – Consolidarea capacitații ONG-urilor si partenerilor sociali de a se implica în formularea și promovarea dezvoltării la nivel local.
Mai multe informații despre proiect, precum activitățile implicate, pot fi citite aici.