Problema discriminării multiple este inerentă în toate țările UE. Ca atare, ea trebuie combătută și abordată la nivel local, regional, național și european și, de asemenea, trebuie aplicate mijloace de responsabilizare a grupurilor vulnerabile. Nu în ultimul rând, cunoștințele și competențele invizibile ale femeilor discriminate multiple din UE devin vizibile. Discriminarea multiplă face foarte dificilă participarea deplină la societatea noastră europeană. Educația este una dintre modalitățile prin care putem contribui la îmbunătățirea statutului acestor femei în Europa.
Proiectul ,,Să facem invizibilul vizibil”, derulat de CRPE în ultimii trei ani, îmbină un set de metode și practici de lucru, de la schimbul de informații și bune practici europene, la testarea și elaborarea unor practici inovative în lucrul cu grupurile vulnerabile.
Manualul de metode și tehnici inovatoare și personalizate de educație și consiliere ,,Să facem invizibilul vizibil – Lucrul cu grupurile vulnerabile în practică” este rezultatul muncii experților din cadrul a șase organizații din Europa Centrală și de Est: CRPE (România), GIC NORA (Cehia), Peregrina (Austria), TRANSFER Slovensko și MyMamy (Slovacia), Fundacja Kobieca (Polonia).
CUM AM ÎNCEPUT
Proiectul nostru a pornit de la o observație comună în mai multe țări europene, și anume că metodele formale de educație nu sunt suficiente pentru a aborda discriminările multiple cu care se confruntă grupurile vulnerabile, în speță femeile, în viața de zi cu zi. În schimb, trebuie aplicate mijloace de responsabilizare a grupurilor vulnerabile. Astfel, în perioada 2020-2023, am analizat metode de coaching participativ și tehnici de teatru, pe care le-am descris în detaliu; de asemenea, am oferit experiență practică în testarea acestor metode.
Manualul nostru este redactat într-o manieră practică – prezintă mai multe metode și tehnici concrete care pot fi utilizate în lucrul cu persoanele dezavantajate social. Toate aceste metode și tehnici au scopul de a responsabiliza grupurile de persoane dezavantajate social, în cazul nostru femeile care sunt victime ale discriminării multiple.
METODELE FOLOSITE
Metodele noastre depășesc cursurile tradiționale de formare: am combinat mai multe activități și practici de lucru non-formale care să vină în sprijinul grupurilor țintă. Am folosit tehnici de teatru, diverse metode care folosesc arta, am organizat activități de consiliere în timpul unor ore de gătit sau în mișcare, pentru a enumera doar câteva, toate adaptate la nevoile și particularitățile fiecărui grup țintă. Ca urmare a participării la activitățile de pilotare a acestor metode și practici, participanții noștri au lucrat la abilitățile lor de comunicare și au reflectat asupra unor obiective personale și a pașilor necesari pentru a le atinge. În cazul comunităților defavorizate, proiectul nostru le-a ajutat să se simtă mai integrate, fără a fi nevoite să vorbească aceeași limbă sau să aibă un anumit nivel de educație.
CUI NE-AM ADRESAT
Manualul este destinat în primul rând consilierilor de carieră, asistenților sociali și educatorilor care lucrează cu grupuri dezavantajate la nivelul Uniunii Europene. De altfel, se adresează și tuturor celorlalte categorii interesate de acest subiect.
În România, ne-am adresat, cu precădere, tinerilor din grupurile dezavantajate și, mai ales, tinerelor de etnie Roma. Conform unui sondaj din 2021, 75% dintre tinerii de etnie Roma cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani din 10 țări europene au părăsit timpuriu sistemul de educație sau de formare profesională. Există, de asemenea, o diferență semnificativă între bărbații și femeile de etnie romă cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani care și-au declarat statutul de activitate principală ca fiind „muncă remunerată“: 23% dintre femei față de 59% dintre bărbați.
Manualul ,,Să facem invizibilul vizibil – Lucrul cu grupurile vulnerabile în practică” este disponibil aici.
WEBINARUL „CALEIDOSCOPUL COMPTENȚELOR”
Complementar manualului, am detaliat experiența pilotării metodelor de lucru prin intermediul unui webinar care ilustrează metoda „Caleidoscopul Competențelor” detaliată în cadrul manualului ,,Să facem invizibilul vizibil – Lucrul cu grupurile vulnerabile în practică”. Acesta își propune să facă competențele tinerilor vizibile, accesibile și utilizabile pentru dezvoltarea carierei. Webinarul prezintă de ce este utilă metoda, cui se adresează, care sunt avantajezele utilizării și care sunt principalele rezultate așteptate.
Webinarul include experiența pilotării de către CRPE a „Caleidoscopului Competențelor” în rândul unei comunități cu tinere de 17 ani din județul Dâmbovița și poate fi folosit ca material suport în consilierea și educația tinerilor și adulților.
Webinarul poate fi vizionat aici.
UN MODEL DE BUNE PRACTICI
Nu în ultimul rând, am realizat un CV video care ilustrează povestea inspirațională a uneia dintre tinerele cu care am lucrat în etapa de pilotare a metodelor și tehnicilor inovatoare.
Video-ul poate fi vizionat aici.
Vă dorim o lectură plină de inspirație!
Proiectul este co-finanțat de către Comisia Europeană prin programul Erasmus+, Acțiunea Cheie 2: Cooperare pentru Inovare și Schimb de Bune Practici