De ce nu este atractivă asocierea în agricultură?

De ce nu este atractivă asocierea în agricultură?

Policy Brief nr. 14, iunie 2012
Autori: Lucian Luca, Alexandra Toderiţă 

Centrul Român de Politici Europene lansează studiul „De ce nu este atractivă asocierea? Sprijinul din fonduri europene pentru asocierea în agricultură”

A devenit un truism faptul că o agricultură fragmentată nu poate da randament pe piața globalizată a zilelor noastre și că o soluție pentru rezolvarea acestei probleme structurale o reprezintă dezvoltarea asociativității în mediul rural. Din cauze istorice și nu numai, cooperarea în agricultură are un prost renume în România. Însă  pentru a capitaliza pe deplin potențialul de dezvoltare oferit prin Politica Agricolă Comună în noul exercițiu financiar 2014-2020, statul trebuie să stimuleze asocierea producătorilor agricoli. O spune Comisarul Dacian Cioloș, o spun autoritățile naționale, sunt de acord înșiși agricultorii. Însă în practică lucrurile sunt ceva mai complicate. Actualul Program Național de Dezvoltare Rurală a avut o măsură specială pentru crearea grupurilor de producători –  Măsura 142. Fondurile destinate acestei măsuri au fost cheltute în proporție de 1,2%. Deși autoritățile așteptau crearea a în jur de 1000 de asemenea grupuri, în prezent funcționează 40 și sunt în curs de recunoaștere alte circa 100.

În același timp, măsura destina sprijinirii fermelor de subzistență- Măsura 141 – a încurajat indirect asocierea, prin acordarea unui număr de puncte în plus beneficiarilor la dosarele de finanțare care dovedesc și aparteneța la un grup de producători.  Cu un grad de accesare de 52%, această măsură este considerată un relativ succes.

Măsura 142 nu presupune o procedură de selecție – toate grupurile recunoscute pot cere ajutorul prevăzut prin această măsură. Totuși, doritorii sunt puțini. În același timp, ajutorul pentru fermele de subzistență presupune o formă de selecție, și totuși acolo cererea este mult mai mare.

De ce nu au avut efect politicile de încurajare a asocierii? Concluzia generală a raportului este că distanța între realitatea românească și designul acestei politici (inspirat din exemplele țărilor din vest) a fost prea mare, în special în privința aspectelor ce țin de includerea agriculturii în economia formalizată, iar acestea reclamă politici publice mai ample, care depășesc sfera Ministerului Agriculturii. Cea mai mare problemă este faptul că pentru a beneficia de aeste măruri, fermierii trebuie să treacă în economia formalizată / fiscalizată. Dar astfel, sunt concurați neloiali de producătorii care nu își înregistrează producția și de importatorii care ocolesc plata taxelor. Astfel, tolerând evaziunea fiscală și încurajând economia informală (de exemplu prin certificatele de producători), statul român diminează puterea de stimulent ale măsurilor de asociere, pe care tot el le finanțează.

 

Recomandările includ:

  • Un tratament egal din punctul de vedere al obligațiilor legale și fiscale pentru toți producătorii;
  • Elaborarea în urma unei largi dezbateri a unui sistem unitar și simplu de impozitare a veniturilor din vânzările din agricultură, indiferent de forma juridică de organizare (PFA, întreprinderi individuale, asociațiile familiale etc.) în paralel cu reducerea fiscalității;
  •  Campanii de promovare a modelelor de succes pe accesarea măsurii 142;
  • Rezolvarea problemei fărâmițării excesive a proprietății asupra terenurilor agricole prin  finalizarea cadastrului la nivel național;
  • Alocarea de fonduri în viitorul PNDR pentru activități de facilitare comunitară.

Raportul a fost lansat vineri, 22 iunie, în cadrul unui eveniment organizat la Fundația Româno-Americană.

Studiul este finanțat de Fundația Româno-Americană în pregătirea programului “Dezvoltare Rurală prin antreprenoriat și asociere”- o  inițiativă comună a RAF, PACT, CIVITAS, FDSC, CMSC, CRPE și CEED.