Centrul Român de Politici Europene, împreună cu Asociația pentru Politică Externă din Chișinău, au organizat în zilele de 21 – 22 ianuarie 2013, o vizită de studiu a reprezentanților Comisiei Naționale de Integritate din Republica Moldova la sediul Agenției Naționale de Integritate.
Organizată în cadrul proiectului ”Contribuții la parteneriatul pentru dezvoltare dintre România și Republica Moldova”, vizita vine în întâmpinarea necesităților unei instituții aflate la început de drum, asigurându-i un transfer de experiență și bune practici din partea unei instituții care a ajuns să reprezinte un model în lupta împotriva corupției din România. În parcursul ei european, Republica Moldova va avea nevoie să creeze instituții puternice pentru combaterea conflictelor de interese și incompatibilităților, iar schimbul de experiență cu o organizație experimentată și apreciată în rapoartele Comisiei Europene este un pas important în această direcție.
Pentru detalii cu privire la participanți și la subiectele abordate, accesați Agenda evenimentului, aici.
Proiectul este cofinanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID) și Unitatea Asistență pentru Dezvoltare din cadrul MAE.