Deşi ministrul Sănătăţii şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate au afirmat public că impactul Directivei 24/2011 asupra sistemului medical românesc va fi redus, există mai mulţi oficiali importanţi ai autorităţilor sanitare din România şi reprezentanţi ai organizaţiilor profesionale medicale care şi-au exprimat îngrijorările cu privire la efectul aplicării acestei Directive asupra echilibrului financiar fragil al finanţelor sănătăţii româneşti.
Această variaţie a opiniilor oficialilor şi experţilor se datorează în primul rând absenţei instrumentelor prin care autorităţile ar putea evalua impactul liberalizării circulaţiei pacienţilor români în alte state membre UE. Aflată în faţa transpunerii unei Directive importante pentru sistemele medicale europene, România este nevoită să adopte, silită de propriile-i politici medicale defectuoase, o strategie de tipul „vom trăi şi vom vedea”.
CRPE lansează raportul ”Directiva europeană care poate dinamita sistemul medical românesc” în care se analizează implicațiile unei astfel de ”strategii”. Aproximativ 1% din pacienţii europeni folosesc în prezent servicii medicale în alte state membre decât cele în care sunt rezidenţi. În România, fenomenul este prezent în special în zonele de frontieră, acolo unde, într-un areal geografic restrâns, există spitale care oferă servicii medicale sensibil diferite din punct de vedere al accesibilităţii financiare sau al superiorităţii tehnologice.
Deşi unul dintre scopurile acestei Directive este acordarea de tratament tuturor cetăţenilor europeni mai degrabă în funcţie de necesităţile lor individuale decât în funcţie de statul membru din care provin, pentru pacienţii români acest obiectiv de asigurare a echităţii asistenţei medicale în spaţiul european, invocat în Directivă, va fi ratat. În ultimul deceniu, politicile de sănătate ale autorităţilor române s-au bazat pe subevaluarea tarifelor medicale plătite de CNAS furnizorilor de servicii. A fost singura soluţie prin care putea fi susţinut un sistem sanitar grav subfinanţat, dar nevoit să achiziţioneze tehnologie medicală la preţuri europene şi să se ridice la nivelul pretenţiilor europene ale asiguraţilor români. Această subevaluare oficială, dar artificială, a tarifelor va ridica o barieră implicită în calea pacienţilor români care vor dori să beneficieze de asistenţa medicală transfrontalieră. Practic, această barieră se traduce prin diferenţa consistentă dintre preţul real al unui serviciu medical furnizat într-un stat membru şi preţul oficial, mult subevaluat, al aceluiaşi serviciu furnizat în România. Din acest punct de vedere, Directiva va aduce beneficii nete pacienţilor români cu posibilităţi financiare, dar nicio schimbare pentru ceilalţi.
În privinţa oportunităţii oferite de aplicarea Directivei, ca România să devină una dintre destinaţiile turismului medical european, transformând într-un avantaj costul redus al forţei de muncă din sistemul sanitar românesc, constatarea este fără echivoc. Din cauza infrastructurii sanitare şi de transport insuficient modernizate, România nu va deveni pe termen scurt şi mediu o destinaţie importantă a turismului medical.
Acest raport apare în cadrul proiectului “Dezbatem politici, creştem expertiza” derulat de Centrul Român de Politici Europene, cod SMIS 40667, proiect co-finanţat din Fondul Social European.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.