EUROSFAT 2018 – Cum creștem viitoarea generație de tineri fermieri

CRPE a organizat în cadrul Eurosfat 2018 dezbaterea intitulată ”Viitorul agriculturii europene post 2020 – Cum creștem noua generație de tineri fermieri”, urmată de workshop-ul ”Conectarea la piață și afaceri”, dedicată liceelor cu profil agricol din România.

Schimbul de generații în agricultură este o prioritate a viitoarei Politici Agricole Comune (PAC) post – 2020. CRPE împreună cu partenerii programului ”Liceele agricole – Hub-uri locale pentru dezvoltarea fermelor mici și mijlocii” – Fundația World Vision România, Junior Achievement România (JAR), Civitas pentru Societatea Civilă – Filiala Cluj, Centrul pentru Educație Economică și Dezvoltare din România (CEED), sprijinit de Romanian – American Foundation (RAF), lucrează de peste trei ani pentru ca agricultura să redevină o profesie valorizată, dorită și care aduce valoare tinerilor din rural.

Cele două dezbateri au adus în prim plan stadiul și scenariile negocierilor pentru viitorul PAC și s-a bucurat de participarea unui număr total de peste 120 de participanți – reprezentanți ai administrației publice, societatea civilă, ambasade, profesori și directori de la 15 licee agricole din țară – și au abordat teme de mare actualitate: modernizarea și simplificarea Politicii Agricole Comune în noul Cadru Financiar Multianual, poziția României și direcția asumată pe durata Președinției Consiliului UE, perspectivele Austriei și Olandei privind educația agricolă, tinerii fermieri și agricultura modernă, dar și, desigur, nevoile și dorințele tinerilor fermieri și ale învățământului profesional și tehnic agricol.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului ”Licee agricole –educația următoarei generații de fermieri”, finanțat de Romanian – American Foundation.