Cum conectăm administrația publică la comunitate

Cum conectăm administrația publică la comunitate. Studii de caz din 5 comunități locale (București – Sector 1, Timișoara, Reșița, Râmnicu Vâlcea, Buzău)

 

Discutăm de (prea) mulți ani despre creșterea implicării cetățenilor în procesele de decizie de la nivel local și despre opacitatea administrațiilor locale din România. Prioritățile și proiectele de investiții publice sunt rareori parte a unui proces de consultare sau coerent fundamentate. De cele mai multe ori, deciziile sunt luate intern, în birourile primăriei, cu un simulacru de dezbatere publică. Decizia publică are nevoie de înțelegere și susținere din partea comunității. Distanța, uneori uriașă, între ce vor cetățenii de la administrațiile locale și ce pun acestea în practică trebuie să ne îngrijoreze.

CRPE și implicarea civică

În ultimii doi ani, am lucrat alături de patru fundații comunitare pentru a documenta această distanță, a vedea ce nevoi au cetățenii și a arăta că într-un timp scurt (record pentru administrație) putem transforma o nevoie punctuală a comunității în fapte (proiect, campanie, decizie). Iar în urma acestor fapte avem și câteva măsuri care, aplicate de orice manager public de bună credință, este imposibil să nu ducă la schimbări relevante.

Cum conectăm administrația publică la comunitate

Discutăm împreună cu reprezentanți ai administrațiilor locale, membri ai societății civile și grupuri civice din Timișoara, București-Sector 1, Reșița, Buzău, Râmnicu-Vâlcea despre cum putem conecta (mai bine și mai eficient) administrația publică la comunitate, cum arată dialogul și cooperarea dintre cei doi actori și ce am reușit în fiecare dintre cele 5 comunități.
Și, poate cel mai important, de ce este nevoie pentru a crește gradul de încredere al administrației în societatea civilă (și, evident, creșterea implicării lor în decizia publică), respectiv a societății civile în administrația publică.

Acest eveniment este parte a proiectului „Activism civic în practică – sprijin pentru cetățenii activi în susținerea unor servicii publice eficiente și transparente la nivel local” derulat de Centrul Român de Politici Europene, în parteneriat cu Fundaţia Comunitară Vȃlcea, Fundaţia Comunitară Timişoara, Fundatia Comunitara Buzau și Fundația Comunitară Banatul Montan cu sprijinul financiar Active Citizens Fund – Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

„Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă”
#haide #ActiveCitizensFund #Romania #activecitizens #EEANorwayGrants