Afaceri Europene

Piața unică. Europa face al treilea pas înainte, România încă unul înapoi

Studiul explică principalele direcții pe care pachetul legislativ le urmarește, precum creșterea independenței operatorilor de transport, accesul nediscriminatoriu al consumatorilor și furnizorilor la rețelele de distributie a energiei electrice și a gazului, creșterea independenței autorității de reglementare, sau definirea adecvată a consumatorului vulnerabil pentru evitarea unor distorsiuni de natură socială în piețele de energie.

O reformă aflată într-un moment de răscruce?

Criza datoriilor publice creează o anxietate enormă în cadrul Uniunii Monetare Europene (UME). Deloc surprinzător, măsuri de urgenţă continuă să fie folosite într-un moment în care se întrevede o redresare economică. În acest context, summitul Consiliului European din octombrie a examinat un raport al unui grup de acțiune cu un nume semnificativ: „Consolidarea guvernanței economice în UE”. Acest document se cuvine să fie analizat împreună cu propunerile de reformă a guvernanței prezentate de Comisia Europeană la sfârșitul lunii septembrie. Profunzimea acestei crize financiare a obligat guvernele și instituțiile UE să examineze cu mare atenție structura de guvernanță a Uniunii.

Strategia 2020 în România – chiar o implementăm sau încă un document de sertar?

Avem deci o nouă strategie, un nou document pe care să ne bazăm politicile publice. Îl vom aplica? Cum și cu cine? Acest policy brief al CRPE analizează capacitatea României de a programa agenda de politici și contextul intern peste care vine Strategia 2020. Încercăm să răspundem la întrebarea: Strategia 2020 – avem șanse să o implementăm sau am mai bifat o strategie de sertar?

Jocul de-a șoarecele și pisica – OU 50 și directiva europeană

CRPE a realizat o analiză comparativă (în oglindă) între prevederile europene și ceea ce a rezultat în momentul transpunerii naționale. CRPE apreciază faptul că autoritățile din România au mers dincolo de metoda copy & paste pe care o folosesc de obicei la transpunerea directivelor și au căutat să adapteze standardele minimale cerute de UE la piața bancară din țara noastră.

Suntem în grafic la investirea banilor UE? 2010: primul bilanț

2010 este anul de referinţă pentru orice calcule referitoare la rata de absorbţie a României, spunea Sebastian Vlădescu în 2007, care, și pe atunci, era tot ministru de Finanțe. Nimic mai adevărat, deoarece, la 31 decembrie 2010 același Minister de Finanțe trebuie să prezinte la Bruxelles situația fondurilor europene cheltuite după aderarea la UE. Finalul anului 2010 reprezintă primul termen la care autoritățile vor trage linie și Comisia Europeană va trage concluzii în ceea ce privește utilizarea fondurilor structurale.

Uniunea Europeană se adaptează din mers Tratatului de la Lisabona

Raportul prezintă sintetic intențiile Spaniei (ca tara deținătoare a primei președinții rotative în noul context) și face referire la modalitățile în care Romania se poate raporta la acestea. Analiza CRPE atrage atenţia asupra Preşedinţiei spaniole ca precedent: cum tratatul în sine este vag, acum se vor crea obişnuinţele privind împărţirea atribuţiilor între noua funcţie de Preşedinte al Consiliului European şi statul membru care deţine Preşedinţia rotativă.

Provocarea de a avea o voce în UE – România şi Preşedinţia suedeză

Suedia a preluat la începutul acestei luni preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene. Aşteptările de la guvernul suedez sunt mari, mai ales după Preşedinţia aproape unanim caracterizată drept incoerentă a Cehiei. La rândul său, guvernul suedez a ridicat miza alegând ca slogan Taking on the challenges / Răspunzând provocărilor şi anunţând o agendă ambiţioasă.