Influenţa tensiunilor politice asupra deprecierii leului

CRPE Policy Brief nr. 15, august 2012

Autor: Oana Maria Georgescu

 

Există o dezbatere publică intensă despre efectele crizei politice asupra economiei și mai ales asupra contribuției crizei la deprecierea leului. La inițiativa CRPE, experta Oana Maria Georgescu a aplicat o metodologie comparativă pentru a afla exact cât din deprecierea monedei naționale poate fi pusă pe seama factorilor interni, în speță crizei politice.

Am izolat cauzele externe (criza euro) de cele strict interne eliminând din ecuație factorii comuni care au influențat leul și alte monede din regiunea noastră (cele din Polonia, Ungaria și Cehia). Coșul de monede avut în vedere a inclus alte trei valute sensibile la evoluția euro (dolarul, yenul și coroana suedeză). Exercițiul nostru empiric arată că deprecierea leului în perioada cuprinsă între 31 mai și 31 iulie 2012 se datorează în întregime unor factori interni, factorul de variație calculat prin raportare la celelalte monede fiind supraunitar. Tendința regională era de apreciere, în timp ce leul s-a devalorizat. În cele șase săptămâni care au urmat suspendării președintelui până la începutul lunii august, leul s-a depreciat cu 4%, în timp ce zlotul si forintul s-au apreciat cu 3, respectiv 2 procente. Calculul nostru arată că în absența crizei politice leul ar fi urmat tendințele regionale și s-ar fi apreciat și el sau ar fi rămas constant (dat fiind că BNR are o strategie de menținere a cursului între anumite limite). De remarcat că scăderea leului a avut loc în ciuda intervenției masive a Băncii Naționale, fără această intervenție efectul ar fi fost chiar mai mare.

Descarca comunicatul de presa >>