CRPE Policy Memo 69, Lucian Cernat
Centrul Român de Politici Europene lansează raportul “Cât de important este TTIP pentru România?”, contribuind astfel la analiza principalelor elemente macro- şi micro-economice ale economiei româneşti legate de negocierile acordului de liber-schimb între UE şi SUA (TTIP).
O primă constatare clară ce poate fi făcută pe baza estimărilor macroeconomice prospective (Cernat şi Lakatos, 2015) este că acordul TTIP va avea un impact net pozitiv asupra României. În acelaşi timp, estimările existente sugerează că acest impact pozitiv va fi inferior impactului mediu la nivel european, în condiţiile actuale. Acest lucru se explică în principal prin faptul că relația comercială dintre SUA şi România este mai puţin importantă ca pondere în structura comercială globală, faţă de alte ţări europene. Însă negocierile transatlantice nu sunt finalizate şi viitorul acord TTIP va avea nevoie de câţiva ani buni pentru a fi pe deplin implementat. Ceea ce înseamnă că “datele de plecare” ale estimărilor existente pot fi schimbate dacă România îşi identifica cu claritate priorităţile în următoarea perioadă.
Dincolo de aceste previziuni macroeconomice este important de analizat (inclusiv de o manieră mai calitativă) sectoarele economice din România (în agricultură, industrie şi servicii) care vor beneficia de pe urma schimburilor comerciale crescute cu SUA. Astfel, raportul urmăreşte o serie de factori cheie la nivel micro-economic: caracteristicile firmelor exportoare româneşti, rolul infrastructurii de export (servicii logistice) şi ,nu în ultimul rând, rolul investiţiilor străine.
O strategie naţională “Fii pregătit pentru TTIP” bazată pe o analiza detaliată de tipTrade Policy 2.0, cu date şi obiective concrete poate îmbunătăţi considerabil efectele TTIP asupra economiei româneşti.
Care ar putea fi aceste priorităţi?
1. În primul rând, trebuie identificaţi cei peste 1000 de exportatori direcţi către SUA pentru a se determina care sunt principalele bariere non-tarifare ce îi impedica să exporte mai mult, mai des şi o gamă mai largă de produse. Pe această bază, trebuie creată de urgenţă o platformă electronică de consultare a celor 600 de IMM-uri, în mod regulat, spre exemplu înainte şi după fiecare rundă de negocieri TTIP.
2. De asemenea, trebuie identificate alte firme româneşti cu produse identice sau similare celor exportate actualmente, mai ales în sectoarele unde România are doar unul sau doi exportatori către SUA.
3. În mod similar, trebuie identificate printre cele peste 6500 de firme româneşti ce exportă spre alte destinaţii în afara Europei, acele firme care exportă deja spre destinaţii similare sau geografic apropiate cu SUA (de ex. Canada, Mexic etc.) pentru a determina motivele ce au împiedicat până acum aceste firme să exporte şi către SUA.
4. O astfel de strategie trebuie să promoveze dezvoltarea firmelor de servicii româneşti şi investitorii străini specializaţi în comerţ internaţional, distribuţie şi intermediere (freight forwarders). Astfel de firme pot lărgi baza de export a economiei româneşti rapid şi considerabil, mai ales pentru acele IMM-uri care nu au o capacitate de marketing internaţional.
5. Trebuie identificaţi şi eliminaţi factorii care menţin costurile logistice de export maritim peste media europeană, dat fiind că actualmente costurile de expediere a unui container din România sunt mai mari decât în alte ţări europene.
6. Pentru a lărgi baza de export şi a creşte numărul firmelor exportatoare româneşti, este necesară identificarea acelor caracteristici care fac din cele peste 6500 de firme româneşti nişte exportatori de succes, în special în ce condiţii IMM-urile se nasc “direct” exportatori.
7. Relansarea agenţiei de promovare a exporturilor româneşti cu o nouă strategie bazată pe obiective clare şi legături strânse cu alte instituţii (Exim Bank, Camere de Comerț etc.).
8. Folosirea firmelor exportatoare actuale drept catalizatori pentru crearea unor clustere de export sau a unor lanţuri de producţie locală care să genereze un număr mai mare de exportatori direcţi sau indirecţi.
9. Folosirea diferitelor instrumente de finanţare europeană în diverse domenii (regional, agricol, transporturi, pregătire profesională) care să acopere elementele mai puţin forţe în infrastructura comercială românească.
10. În fine, dar nu în ultimul rând, stabilirea unor indicatori comerciali cheie pentru fiecare parte a administraţiei publice centrale şi locale cu competenţe în domeniu şi, odată stabilit nivelul actual al acestor indicatori de performanţă, trasarea unor obiective anuale concrete în domeniu (spre exemplu creşterea numărului de firme exportatoare, reducerea costurilor logistice, creşterea numărului de iniţiative diplomatice comerciale etc.).
Aceste recomandări pot părea minore sau lipsite de importanța strategică pentru a figura ca priorităţi pe “radarul” factorilor de decizie din România. Dar beneficiile unui nou acord comercial nu se materializează automat. Şi când ne gândim că aproape 40.000 de locuri de muncă depind actualmente de exporturile româneşti către SUA, că alte peste 40.000 de români lucrează pentru filialele firmelor americane în România şi că TTIP poate genera câteva zeci de mii de locuri de muncă suplimentare în România, atunci o strategie naţională pre-TTIP capăta o miză dificil de neglijat.