ChildACT+ Participarea copiilor la deciziile publice

Ce arată analizele din România și din alte patru state europene

Dreptul copiilor de a participa la deciziile care îi privesc este tot mai bine recunoscut în legislația europeană. În practică însă, consultarea copiilor rămâne adesea un exercițiu formal, fără garanții că opiniile lor sunt luate în considerare de autorități. Aceasta este una dintre principalele concluzii ale rapoartelor realizate în cadrul proiectului european ChildACT+, care analizează participarea copiilor la procesele decizionale din România, Estonia, Italia, Letonia și Spania.

Partenerii din cele cinci țări au realizat studii la nivel național privind participarea copiilor la deciziile publice. Rezultatele acestora au fost reunite într-un raport comparativ, care prezintă principalele probleme identificate, dar și recomandări pentru îmbunătățirea participării copiilor. Cercetările s-au desfășurat în perioada aprilie-iunie 2026 și au analizat legislația, mecanismele de participare existente și experiențele copiilor în relație cu autoritățile publice locale. Au fost realizate interviuri cu copii și profesioniști, focus grupuri și au fost transmise solicitări de informații autorităților locale.

România: progrese legislative, dar mecanisme de participare încă insuficient dezvoltate

Adoptarea Legii nr. 295/2024 reprezintă un progres important pentru participarea copiilor la deciziile publice din România. Noua legislație introduce obligații pentru autoritățile publice centrale și locale privind consultarea copiilor cu vârste între 14 și 18 ani, stabilirea unor mecanisme permanente de participare și desemnarea persoanelor responsabile de acest proces.

Cu toate acestea, analiza națională arată că încă există diferențe importante între prevederile legislative și ce se întâmplă în practică. România nu dispune încă de un cadru național de monitorizare și evaluare care să poată fi verificat dacă autoritățile respectă aceste obligații și, mai ales, dacă opiniile copiilor sunt luate în considerare atunci când se iau decizii.

Participarea copiilor depinde în continuare, în mare măsură, de inițiativele organizațiilor neguvernamentale, de proiecte cu finanțare limitată în timp și de disponibilitatea autorităților locale. Cele mai dezvoltate mecanisme se regăsesc în special în orașele mari, unde există mai multe resurse și parteneriate active cu organizații ale societății civile.

Pentru o prezentare pe scurt a principalelor concluzii, puteți consulta infograficul care rezumă pe scurt situația în România. Mai multe detalii despre legislație, mecanismele existente și dificultățile identificate se regăsesc în raportul național.

Cinci țări europene cu dificultăți similare

Raportul comparativ arată că, în ciuda diferențelor dintre sistemele administrative și legislative dintre cele cinci țări, există o problemă comună: faptul că un copil este consultat nu înseamnă neapărat că opinia sa va influența decizia finală.

În Estonia, unde structurile de participare sunt mai bine dezvoltate, copiii întâmpină în continuare dificultăți în a vedea ce rezultate au avut propunerile lor. În Letonia, tinerii intervievați au descris situații în care au transmis propuneri autorităților, dar nu au primit ulterior informații despre ce s-a întâmplat cu acestea. În Spania și Italia, posibilitățile de participare diferă considerabil de la o localitate la alta, în funcție de resursele disponibile, implicarea autorităților și de activitatea organizațiilor locale.

Cercetarea arată și că nu toți copiii au aceleași oportunități de participare. Cei din mediul rural, copiii cu dizabilități sau cei din familii cu venituri reduse întâmpină obstacole suplimentare. În același timp, la consultări ajung mai ales copiii deja implicați în consiliile elevilor, organizații de tineret sau alte inițiative civice, în timp ce opiniile celor din afara acestor grupuri sunt mai puțin reprezentate.

Copiii intervievați își doresc să fie implicați în special în deciziile care le afectează viața de zi cu zi, precum cele privind educația, sănătatea mintală, transportul, spațiile publice, mediul și dezvoltarea comunităților în care trăiesc.

Raportul comparativ ChildACT+ prezintă principalele concluzii ale cercetărilor din cele cinci țări și recomandări pentru îmbunătățirea participării copiilor la nivel local și național. Raportul este disponibil aici.

Cum pot autoritățile să țină cont de opiniile copiilor?

Rapoartele arată că simpla organizare a unor consultări nu este suficientă. Pentru ca participarea copiilor să conteze, autoritățile trebuie să creeze mecanisme permanente de consultare, să aloce resurse pentru finanțarea acestora și să urmărească modul în care legislația este aplicată.

La fel de important este ca autoritățile să le explice copiilor ce s-a întâmplat cu propunerile lor, care au fost acceptate, care nu și din ce motive. Participarea nu ar trebui să se oprească la exprimarea unei opinii. Copiii pot fi implicați și în identificarea problemelor din comunitate, propunerea soluțiilor, luarea deciziilor și evaluarea rezultatelor.

Bune practici europene pentru participarea copiilor

Pe lângă cercetările naționale și raportul comparativ, am realizat și o analiză de bune practici privind participarea copiilor la deciziile publice. Documentul reunește exemple din cele cinci țări partenere, dar și din alte țări europene (Austria, Belgia, Irlanda și Finlanda). Sunt prezentate inițiative prin care copiii și tinerii au putut contribui la deciziile din comunitățile lor, de la bugetare participativă și consilii consultative până la proiecte de planificare urbană și inițiative civice locale. Exemplele arată cum pot fi organizate mecanisme de participare care funcționează pe termen lung și care pot fi adaptate și de alte autorități locale.

Raportul de bune practici poate fi consultat aici.

 

Finanțat de Uniunea Europeană. Opiniile și punctele de vedere exprimate aparțin exclusiv autorului (autorilor) și nu reflectă neapărat opiniile și punctele de vedere ale Uniunii Europene sau ale Agenției Executive Europene pentru Educație și Cultură (EACEA). Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea finanțatoare nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.