România are astăzi unul dintre cele mai extinse cadre legislative privind protecția avertizorilor de integritate din regiune. Legea 361/2022 privind protecţia avertizorilor în interes public, adoptată în urma transpunerii Directivei europene privind whistleblowing-ul, obligă instituțiile publice să creeze canale interne de raportare, să desemneze persoane responsabile și să protejeze avertizorii împotriva represaliilor.
Pe hârtie, sistemul există și este bine reglementat. În practică însă, noul raport de țară realizat de Centrul Român de Politici Europene (CRPE) arată că mecanismele sunt încă foarte puțin utilizate în administrația publică centrală și locală.
Cum arată sistemul în realitate
Cercetarea analizează modul în care funcționează mecanismele pentru avertizările de integritate în administrația publică din România și diferența dintre conformarea formală și utilizarea efectivă a sistemului. Raportul se bazează pe: date publice și rapoarte instituționale; răspunsuri oficiale primite de la ministere, primării, consilii județene și universități; analiza procedurilor interne și a canalelor de raportare existente.
Principala concluzie: în majoritatea instituțiilor, mecanismele există formal, dar sunt utilizate foarte rar. La nivelul canalului extern gestionat de Agenția Națională de Integritate (ANI), au fost înregistrate: 47 de raportări în 2023 și 99 de raportări în 2024¹. Creșterea este vizibilă, însă numărul rămâne redus raportat la dimensiunea administrației publice. Ministerele raportează mai mult, administrația locală aproape deloc: diferențele între instituții sunt importante.
Unele ministere încep să utilizeze mai activ mecanismele de avertizare de integritate.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a înregistrat 5 raportări în 2023, 5 în 2024 și 1 în 2025, raportările vizând în principal achiziții publice, conflicte de interese, resurse umane și abateri disciplinare. Aproximativ jumătate dintre sesizări au fost confirmate ca întemeiate.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de sesizări: 1 raportare în 2023, 5 în 2024, 34 în 2025 și 4 în 2026, raportările vizând teme precum protecția mediului, gestionarea deșeurilor, fonduri europene și resurse umane.
La nivelul Ministerul Afacerilor Interne, numărul raportărilor a crescut de la 4 cazuri în 2023 la 6 în 2024 și 25 în 2025. Majoritatea sesizărilor au vizat management abuziv, exercitarea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu și probleme disciplinare interne.
La nivel local însă, situația este foarte diferită
Multe consilii județene, primării și universități analizate nu au înregistrat nicio raportare în ultimii ani, deși au proceduri explicate pe site-urile oficiale și persoane desemnate. Una dintre puținele excepții este Timișoara, unde au fost înregistrate 45 de raportări în doi ani. Chiar și aici însă, o parte importantă dintre sesizări au funcționat mai degrabă ca reclamații administrative generale decât ca avertizări de integritate în sensul legii.
Raportul arată că România nu se confruntă atât cu o problemă de reglementare, cât cu una de implementare, încredere și cultură instituțională.
În multe instituții:
- responsabilitățile privind avertizările sunt adăugate altor atribuții administrative;
- instruirea personalului este limitată;
- există puțină experiență practică în gestionarea cazurilor;
- mecanismele sunt percepute mai degrabă ca obligații birocratice decât ca instrumente reale de integritate.
În același timp, absența raportărilor nu înseamnă automat absența problemelor. Ea poate reflecta lipsa de încredere în mecanisme, teama de represalii, necunoașterea procedurilor ori lipsa unei culturi organizaționale favorabile raportării.
Un sistem construit, dar încă puțin folosit
Concluzia principală a raportului este că România dispune astăzi de toate componentele unui sistem funcțional de protecție a avertizorilor de integritate: legislație modernă, proceduri instituționale, canale interne și externe de raportare și mecanisme juridice de protecție împotriva represaliilor.
Cu toate acestea, analiza CRPE arată că sistemul rămâne încă într-o etapă timpurie de utilizare. În multe instituții, mecanismele există mai degrabă formal decât operațional, iar numărul redus de raportări indică un nivel încă scăzut de încredere și familiaritate cu aceste instrumente.
Raportul identifică mai multe cauze care explică utilizarea limitată a mecanismului:
- teama de represalii profesionale sau marginalizare internă;
- nivelul redus de încredere că raportările vor produce efecte reale;
- lipsa unei culturi instituționale care să încurajeze raportarea neregulilor;
- confuzia dintre avertizarea de integritate și reclamațiile administrative obișnuite;
- instruirea limitată a personalului responsabil;
- experiența practică redusă a instituțiilor în gestionarea cazurilor;
- lipsa unor exemple publice de bune practici și soluționări vizibile.
În multe instituții, mecanismele sunt percepute încă drept obligații birocratice de conformare și nu ca instrumente reale de integritate și prevenire a abuzurilor.
Provocarea reală pentru următorii anii ține de transformarea acestui sistem într-un instrument utilizat efectiv și integrat în cultura instituțională a administrației publice și a instituțiilor. Acest lucru presupune dezvoltarea capacității administrative, instruirea personalului responsabil, creșterea nivelului de încredere în mecanismele existente și construirea unei culturi organizaționale în care raportarea încălcărilor să fie percepută ca un instrument legitim de bună guvernare și protejare a interesului public.
Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului WAKE-UP – Whistleblower Advocacy for Knowledge, Empowerment, Unity and Protection, cofinanțat de Uniunea Europeană prin programul CERV.
Proiectul analizează modul în care funcționează în practică mecanismele de protecție a avertizorilor de integritate după transpunerea Directivei (UE) 2019/1937 și reunește organizații și experți din România, Italy, Poland, Latvia și Estonia. În cadrul proiectului au fost realizate analize și rapoarte de țară similare în toate statele partenere, urmărind diferențele dintre cadrul legal și aplicarea efectivă a mecanismelor de whistleblowing în administrația publică și în alte instituții relevante.
Opiniile exprimate aparțin exclusiv autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția Uniunii Europene sau a autorității finanțatoare. Nici Uniunea Europeană, nici autoritatea finanțatoare nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Image by Iqro Rinaldi on Unsplash