Pe noi, la CRPE, ne preocupă viitoarea generație de politicieni a României și credem că trebuie să ne implicăm, în cunoașterea și formarea lor alături de alți actori din societate – companii multinaționale și naționale, antreprenori, seniori ai politicii, experți din diferite domenii, diplomați, activiști.
Suntem, de 6 ani, parte a Academiei Europene pentru Tineri Lideri Politici organizată în parteneriat cu OMV Petrom.
În fiecare an, 30-40 de tineri politicieni, deja activi în Parlamentul României și mai ales în organizațiile locale, participă de două ori pe an, la mai multe zile de întâlniri, dezbateri pe teme europene, întâlnesc experți, consultanți, oameni de afaceri, diplomați români și străini, europarlamentari, politicieni deja consacrați.
Anul acesta vom lansa și Coaliția pentru România 2030 prin care ne propunem să contribuim la asumarea, transpartinică, a unor obiective pentru viitorul României.