16 aprilie 2024. Cea mai recentă revizuire a Directivei privind Performanța Energetică a Clădirilor (EPBD) stabilește obiective ambițioase de reducere a consumului global de energie al clădirilor din Uniunea Europeană și aduce un cadrul legislativ și de reglementare pe baza căruia statele membre sunt invitate să contribuie la reducerea emisiilor de carbon și la creșeterea eficienței energetice, notează România Eficientă după dezbaterile celei de-a cincea ediții a Forumului România Eficientă cu tema “EPBD Recast. Policy, challenges, and implementation”. Dezbaterile au evidențiat schimbările aduse de această revizuire și impactul lor la nivel național și regional. Aspecte cruciale precum conceptul de clădiri cu emisii zero și nevoia de reglementări standardizate la nivelul UE au fost accentuate.
Eficientizarea energetică și decarbonizarea sunt prioritare conform EPBD, cu accent pe diferențierea între indicatorii de emisii și potențialul de încălzire globală. Implementarea renovărilor la nivel național și european este esențială, iar noile directive oferă instrumente pentru depășirea unor obstacole.
Cătălin Lungu, președintele Ordinului Auditorilor Energetici – OAER, a menționat introducerea cerințelor legate de emisiile clădirilor în definiția conceptului ZEB: zero emisii din combustibili fosili și emisii operaționale zero sau foarte reduse de gaze cu efect de seră (GHG). Eficientizarea energetică și decarbonizarea sunt cele două obiective majore ale EPBD, iar diferențierea între indicatori precum potenţialul de încălzire globală pe durata întregului ciclu de viaţă al clădirilor și emisiile de gaze cu efect de seră pe durata întregului ciclu de viață al clădirilor este foarte importantă din perspectivă tehnică: „obiectivul nu este să reducem numai energia consumată, ci și emisiile de carbon și de gaze cu efect de seră” (Cătălin Lungu, Președinte OAER).
Nevoia de consultare între sectorul privat, mediul academic și autoritățile publice este importantă pentru armonizarea legislației și implementarea politicilor publice. Obiectivele de renovare a clădirilor trebuie negociate transpartinic pentru a asigura implementarea lor pe termen lung. Decarbonizarea materialelor de construcții este un alt aspect important, iar schimbarea paradigmei în construcții este necesară pentru reducerea amprentei de carbon. Dezvoltarea unei piețe competitive pentru materialele cu amprentă redusă de carbon necesită intervenție legislativă la nivel european și național.
Obiectivul decarbonizării clădirilor nu afectează, însă, exclusiv sectorul construcțiilor, ci întreaga economie europeană, precizează Radu Dudău, Președintele EPG și coordonatorul programului România Eficientă: „Materialele de calitate au o amprentă scăzută de carbon, dar și costul lor este mai ridicat. Trebuie să dezvoltăm economia pentru a avea o piață care să poată integra aceste produse într-o manieră competitivă, iar legislația europeană și națională au un rol critic în acest sens”.
Interviuri cu experți în domeniul eficienței energetice
Regăsiți mai jos, și integral pe “România Eficientă”, interviuri cu experți cheie din domeniul eficienței energetice în România:
Interviul cu Radu Dudău, Directorul Energy Policy Group, este disponibil aici.
Interviul cu Mihai Moia, Director Executiv Asociația Română pentru Promovarea Eficienței Energetice – ARPEE, este disponibil aici.
Interviul cu Cătălin Lungu, președintele Ordinului Auditorilor Energetici – OAER, este disponibil aici.
Acest evenimente este parte a proiectului „Eficiența energetică: implicarea comunităților și autorităților, promovarea noilor tehnologii” finanțat cu sprijinul granturilor acordate de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin mecanismul financiar SEE 2014-2021, în cadrul „Programului de Energie din România”.
Finanțat cu sprijinul granturilor acordate prin mecanismul financiar Norvegian 2014-2021, în cadrul „Programului de Energie din România”.