Patriotism is supporting your country all the time, and your government when it deserves it.

Mark Twain

Proiecte implementate în 2014

Programul Național Cornul și Laptele în contextul Schemei Europene Laptele în Școli

Perioada de implementare: noiembrie 2014 – martie 2015

Proiectul își propune să realizeze o analiză a programului național  Laptele și cornul pe mai multe dimensiuni – socială, economică, de educație și sănătate – precum și modul în care acesta este aliniat la inițiativa europeană Laptele în școli, prin care se decontează costuri importante alocate în cadrul programului național.

În cadrul cercetării sunt analizate (1) relevanța pentru grupul țintă – elevii din România,  (2) eficacitatea și eficiența implementării, precum și (3) impactul asupra sănătății copiilor și asupra operatorilor economici din industria laptelui. Metodologia de cercetare include atât studierea surselor oficiale (legislație, rapoarte), cât și interviuri cu reprezentanți ai diferitelor ministere, autorități, școli, organizații ale părinților, cadrelor didactice, ale medicilor de familie și organizații neguvernamentale.

Finanțator: Proiectul este susținut de Tetra Pak în cadrul inițiativei sale globale de promovare a unei alimentații sănătoase în rândul copiilor, și în mod specific a consumului de lapte în școli. 

________________________________________________________

Dezvoltarea capacității CNI prin transfer de expertiză și schimb de experiență

Perioada de implementare: noiembrie 2014 – august 2015

Obiectivul fundamental al politicii externe si interne a Republicii Moldova este integrarea în Uniunea Europeană. În vederea atingerii acestui obiectiv, statul moldovenesc este obligat să urmeze direcțiile de acțiune incluse în Planul de Acțiuni UE – Republica Moldova semnat la 22 februarie 2005. Spre deosebire de Bucureşti la timpul său, Chişinăul trebuie să facă reforme structurale şi instituţionale cheie înainte de a fi obţinut statutul de ţară candidată. Reformarea sistemului judiciar este una din cerințele UE pe care Republica Moldova și-a asumat-o și depune eforturi apreciabile în acest sens. Astfel, înfiinţarea unei instituţii-cheie precum Comisia Naţională de Integritate (CNI) a Republicii Moldova în 2012 a reprezentat un pas important în acest proces. Însă greul abia urmează.

După un prim an de funcționare, CNI resimte o serie de limitări de natură fie legislativă, fie ce ţine de voinţa politică în privinţa asigurării resurselor materiale şi umane pentru funcţionarea activităţii. CNI trebuie să devină funcțională și să producă efectele anti-corupție pentru care a fost constituită. Acest proiect își propune să sprijine dezvoltarea capacității instituționale a CNI prin realizarea unui transfer de bune practici, soluţii instituţionale, tehnice şi legislative, deja testate de Agenţia Naţională de Integritate din România. În calitate de principal susținător al integrării europene a Republicii Moldova, România poate susține această instituție să performeze în asigurarea integrității și transparenței în prevenirea și eradicării corupției în RM.

Proiectul este implementat de Reprezentanța în Republica Moldova a Centrului Român de Politici Europene (CRPE – R. Moldova)

Finanțator: Unitatea Asistență Oficială pentru Dezvoltare a Ministerului Afacerilor Externe în parteneriat cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare – Moldova.

________________________________________________________

Performanţă şi independenţă în justiţie prin cetăţeni activi şi informaţi – Dezvoltarea unor indicatori obiectivi pentru performanța instituțiilor anti-corupție

Perioada de implementare: septembrie 2014 – septembrie 2015

Proiectul își propune, ca obiectiv general, susținerea eforturilor în lupta împotriva corupției precum și a independenței sistemului judiciar din România prin identificarea și dezvoltarea unui set de indicatori pentru măsurarea activității instituțiilor cu atribuții în domeniul luptei anticorupție (de la controlul averilor și semnalarea conflictelor de interese, la anchetarea și judecarea dosarelor și până la asigurarea independenței justiției și la confiscarea averilor obținute din fapte de corupție). O atenție sporită va fi acordată managementului sistemului judiciar în toate etapele unui dosar de corupție.

Proiectul vizează atât creșterea contribuției organizațiilor societății civile șa promovarea și monitorizarea respectării valorilor democratice, creșterea capacității de auto-evaluare a instituțiiilor cu atribuții în domeniul contracarării faptelor de corupție cât și încurajarea participării cetățenilor la apărarea și respectarea acestor valori.

Proiectul are în vedere și dezvoltarea unei platforme online construită pentru a susține demersurile de promovare a performanțelor, indicatorilor de performanță dar și pentru a asigura implicarea cetățenilor în semnalarea de acte de corupție la nivel local precum și a intervențiilor politice ori de altă natură în activitatea judiciară. Platforma reprezintă un instrument ce poate fi utilizat pe termen lung în descurajarea actelor de presiune asupra justiției.

O secțiune online va include și instrumente de avertizare a mass media și a cetățenilor (Red Alerts) prin care vor fi semnalate și catalogate drept “atacuri la adresa justiției ori asupra magistraților” tendințe, declarații, modificări legislative, alte tipuri de intervenții ce pot afecta independența magistraților. Va fi urmărită și încurajată în mod special implicarea cetățenilor în sesizarea unor asemenea tendințe pentru a crește nivelul de constientizare și descurajare a unor asemenea acțiuni în rândul publicului larg.

Platforma online este concepută ca un instrument resursă pentru jurnalismul de investigație.

Finanțator: Proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Conţinutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009-2014. Întreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor website-ului. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org.

EEA Grants_small      fond onf rux    fdsc_LS3E

________________________________________________________

Crearea și consolidarea capacității Agenției de Asigurare a Calității în Învățământul Profesional din Republica Moldova

Perioada de implementare: septembrie 2014 – mai 2015

Proiectul își propune să sprijine înființarea Agenției de Asigurare a Calității în Învățământul Profesional din Republica Moldova și să contribuie la competitivitatea absolvenților VET (educație vocație și formare) și a instituțiilor de învățământ superior precum și dezvoltarea economică a Republicii Moldova.

Activitățile specifice presupun: (1) colaborarea cu Ministerul Educației al Republicii Moldova în pregătirea actelor corespunzătoare, (2) elaborarea metodologiei de evaluare și cerințelor de calificare pentru personalul agenției (3) instruirea personalului și experților evaluatori. În etapa finală a proiectului, acreditarile vor fi pilotate într-o instituție de învățământ superior și o instituție VET.

Sectorul de educație în Republica Moldova trece printr-o serie de reforme structurale care au drept scop reorganizarea sistemului pentru asigurarea unui învățământ de calitate și pentru a răspunde nevoilor pieței forței de muncă a Republicii Moldova.

Deși în strategia națională de dezvoltare ”Moldova 2020” una din priorităţi este ”Racordarea sistemului educaţional la cerinţele pieţei forţei de muncă, în scopul sporirii productivităţii forţei de muncă şi majorării ratei de ocupare în economie”, strategia pe educatie ”Educație 2020” și strategia pe educație vocațională “Strategia de dezvoltare a sistemului de învățământ vocație pentru anii 2014 – 2020″ sunt mult mai focusate pe furnizare de educație de calitate, R. Moldova neavînd un mecanism de asigurare a calității pentru nici unul din nivelurile de educație. În consecință, sistemul de învățământ din R. Moldova nu este deloc competitiv și generează o nemulțumire pe scară largă privind calitatea studiilor și calificarea absolvenților.

Proiectul este implementat de Reprezentanța în Republica Moldova a Centrului Român de Politici Europene (CRPE – R. Moldova)

Finanțator: Proiectul este sprijinit de Ministerul al Afacerilor Externe al Republicii Estoniene prin Programul de Cooperare pentru Dezvoltare.

________________________________________________________

Sprijinirea procesului de liberalizare a vizelor în Georgia prin acordarea de asistenţă în domeniul protecției datelor cu caracter personal şi anti-discriminării

 Perioada de implementare: august 2014 – august 2015

Proiectul își propune să răspundă obiectivelor de dezvoltare ale Georgiei în ceea ce privește avansarea procesului de reformă administrativă și legislativă în sensul alinierii cu standardele europene, prin acordarea de asistență instituțiilor publice cu atribuții în domeniile anti-discriminării și protecției datelor cu caracter personal, pe componente importante ale Planului de Acțiune pentru Liberalizarea Vizelor din cadrul Dialogului UE-Georgia.

Georgia şi-a asumat îndeplinirea obligaţiilor din cadrul Planului de Acţiuni pentru Liberalizarea Vizelor cu Uniunea Europeană însă, conform rapoartelor de progres şi evaluărilor independente, domeniile în care mai are nevoie de asistenţă şi pentru care înregistrează întâzieri sunt legate de (1) protecția datelor cu caracter personal și (2) legislația şi politicile anti-discriminare. Luând în considerare nevoile identificate în țara parteneră și oportunitățile de cooperare existente, prin acțiunea propusă  dorim să replicăm acest model în cadrul unui proiect de cooperare România – Georgia în cele 2 domenii. Proiectul isi propune (1) Consolidarea capacității Autorităţii de Protecţie a Datelor cu caracter personal din Georgia pentru îndeplinirea criteriilor UE privind protecţia datelor (punctul 2.3.4 din Planul de Acțiune pentru Liberalizarea Vizelor)  și (2) Consolidarea capacității Ministerului Justiţiei din Georgia pentru îndeplinirea criteriilor UE privind drepturile cetăţenilor şi protecţia minorităţilor

În același timp, grupul țintă al proiectului este extins la reprezentanți ai societății civile din Georgia, ca factori importanți în monitorizarea și susținerea acestui proces.

Finanțator: Proiect finanțat din bugetul de Asistență Oficială pentru Dezvoltare al MAE și implementat în parteneriat cu UNDP BRC.

iiiivvi_______________________________________________________

Consolidarea capacităților sectorului de asistență socială din Republica Moldova

 Perioada de implementare: iulie 2014 – mai 2015

În 2011 economia Republicii Moldova a reușit să depășească cu succes criza financiară din 2009. Deși o creștere a numărului remitențelor și recuperarea  economică au fost vizibile în ultimii ani, sărăcia și inegalitatea socială rămân probleme însemnate în Republica Moldova. Rata sărăciei și nivelurile de inegalitatea socială au scăzut în zonele urbane și rurale. Cu toate acestea, nivelul de inegalitate diferă de la o regiune la alta. Distribuția mai echitabilă a fost găsită în orașele mici, iar distribuția mai inechitabilă a fost observată în special în mediul rural. Reducerea ratei sărăciei  înregistrată în perioada anilor 2010-2011 este corelată, în primul rând, cu redresarea economică din aceeași perioadă. În același timp, un impact semnificativ asupra scăderii nivelului de sărăcie le-au avut  programele sociale și de orientare promovate de Guvern, în special prin furnizarea testată de mijloace financiare  gospodăriilor cu venituri mici, abordare care s-a dovedit a fi foarte eficientă.

De asemenea, creșterea volumului de remitențe a avut un efect important. Deși rata de sărăcie este în scădere, sărăcia în rândul copiilor rămâne o preocupare majoră. Copiii sunt expuși la un risc mai ridicat de sărăcie în comparație cu populația totală. Cei mai mulți copii săraci, aproximativ 85%, locuiesc în mediul rural. Această situație este provocată în general de ponderea mare a populației rurale și de faptul că oportunitățile economice de la sate sunt foarte limitate. Astfel, acești copii sunt expuși și riscurilor sociale. Excluderea socială rămâne o problemă importantă în Republica Moldova, iar în rândul categoriilor excluse social se pot găsi copii și familiile cu copii mulți și tinerii. La fel ca multe alte țări din Europa de Est, Republica Moldova se află într-un proces de reformare a sistemului de protecție socială, schimbarea de la o abordare categorială la o protecție socială adaptată pentru a satisface nevoile individuale ale fiecărui beneficiar. Autoritățile moldovene definesc protecția socială ca fiind un set de măsuri pentru a asigura standardele de viață de bază pentru toți oamenii, indiferent de categoriile pe care le reprezintă sau de nivelul lor de venit.

Proiectul este implementat de Reprezentanța în Republica Moldova a Centrului Român de Politici Europene (CRPE – R. Moldova).

Finanțator: Proiectul este susținut de UNICEF Moldova

1464895256530933901unicef_logo_small

________________________________________________________

Influenţi, alerţi şi informaţi în negocierile din UE – Expertiză şi consultare în politici europene

 Perioada de implementareaugust 2014 – august 2015

Proiectul ”Influenţi, alerţi şi informaţi în negocierile din UE – Expertiză şi consultare în politici europene” își propune să dezvolte capacitatea Centrului Român de Politici Europene și a ONG-urilor partenere de a reacționa la evoluțiile europene, de a dezbate împreună cu mediul oficial și cu cel asociativ cele mai bune poziționări ale României și de a propune soluții inteligente în patru arii tematice de politici publice.

Proiectul răspunde unui deficit de expertiză și consultare resimțit de România, care încă are de recuperat pentru a beneficia de statului său de țară membră a UE. În cadrul proiectului vor fi urmărite patru domenii de politici importante pentru România în care se vor lua decizii vitale la nivelul Uniunii Europene în viitorul apropiat și mediu: (a) Justiția și politici anticorupție, (b) Afaceri interne și reforma Schengen, (c) Politici Energetice și (d) Guvernanța economică.

Pentru toate aceste patru domenii CRPE își va consolida echipa de angajați și experți afiliați, va agrea proceduri standard de cercetare, publicare și diseminare.

În cadrul proiectului va fi creat un mecanism de previzionare a evoluțiilor de la nivel european, împreună cu reprezentanți oficiali din partea guvernului României şi europarlamentari. Fiecare temă va fi dezvoltată prin organizarea unei consultări cu ONG-uri interesate de respectivul subiect, generând astfel coaliții tematice si o consultare coerentă între oficiali și mediul asociativ.

Pentru mai multe detalii despre proiect, click aici.

Finanțator: Proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România; Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org.

EEA Grants_small      fond onf rux    fdsc_LS3E

________________________________________________________

Antreprenoriatul romilor in Romania. Cercetare privind elaborarea unui instrument financiar care sa faciliteze accesul micilor intreprinzători de etnie roma din Romania la micro creditare

Perioada de implementare: iulie 2014 – iulie 2015

Până în acest moment, experiența a dovedit că cel mai bun mod de a sprijini o comunitate vulnerabilă și discriminată este de a facilita dezvoltarea acesteia din interior, prin antreprenoriat. Proiectul de față, implementat de Centrul Român de Politici Europene și Policy Center for Roma and Minorities, are ca scop evaluarea situației micilor întreprinzători romi din punctul de vedere al necesarului de finanțare și pledează pentru crearea unui instrument financiar care să simplifice accesul la surse adecvate de finanțare – micro creditare.

Se urmărește crearea unui profil al antreprenorului de etnie romă care a contractat (micro) credite în 15 comunități active economic, subliniind situația lor financiară, accesul la capital, prognoza viitoarelor necesități de finanțare. Datele culese, coroborate cu stabilitatea financiară a întreprinderilor sociale existente ale comunităților de romi și soluțiile oferite de strategiile și legislația Uniunii Europene, vor duce la crearea unui document cu recomandări pentru Guvernul României privind crearea unui fond financiar special pentru antreprenorii romi – un fond de micro creditare. Poveștile din spatele cifrelor vor fi prezentate într-o ediție specială a uneia dintre cele mai importante reviste socio culturale din România.

Finanțator: Open Society Institute

admin-ajax

________________________________________________________

W.O.C Avertisment privind criminalitatea. Consolidarea informatiilor, intensificarea avertismentelor, îmbunătatirea gradului de conștientizare asupra corupției și infiltrării grupărilor infracționale organizate în contractele publice.

 Perioada de implementare: martie 2014 – martie 2015

Sprijinul financiar al UE în lucrările publice majore din statele membre este fundamentală. Acest lucru înseamnă că relaţia dintre achiziile publice şi interesul financiar al UE devine din ce în ce mai puternică, iar protecţia banilor publici ai Uniunii trebuie să fie cu adevărat eficienta. Cu toate acestea,  lipsa unui set de reguli comune şi mecanisme de avertizare în randul statelor membre cu privire la prevenirea infiltrării grupărilor infracţionale în folosirea acestor fonduri comportă riscul implicării crimei organizate. Proiectul actual are ca scop promovarea si dezvoltarea coordonarii, cooperarii si intelegerii reciproce intre institutiile nationale si Europene privind lupta impotriva criminalitatii economice si financiare prin oferirea de instrumente concrete, utile pentru imbunatatirea politicilor la nivelul UE si a statelor membre  si, astfel, urmarind sa protejeze economia prin crearea unui cadru transparent si competitiv.

CRPE  va efectua o serie de studii în şapte state membre ale Uniunii, contribuind astfel la analiza comparativa privind legislatia nationala a statelor membre si a cadrului de bune practici privind infiltrarile criminale in contractele publice. Proiectul va avea ca rezultat propuneri pentru mecanismele de avertizare intre statele membre si detectarea aspectelor critice din legislatiile nationale si procedurile administrative care pot permite infiltrarea criminala. Proiectul este implementat de un consortiu format din patru parteneri: University of Torino, Maastricht University – Faculty of Law, Amapola Progetti per la sicurezza delle persone e delle comunità, Association des Fondateurs et Protecteurs de l’Institut Catholique de Lyon si trei parteneri asociati: Direzione Nazionale Antimafia (DNA), United Nations Interregional Crime and Justice Research Institute (UNICRI), Osservatorio per la realizzazione dell’asse ferroviario Torino Lione.

Detalii despre implementarea proiectului şi rapoartele de cercetare vor fi publicate pe site-ul dedicat proiectului: www.warningoncrime.eu

Finanțator: Comisia Europeană, DG Afaceri Interne, Programul “Prevenirea si lupta impotriva crimei organizate“

logo_en

________________________________________________________

Parteneriat pentru Integritate – Transpunerea Directivei UE privind raportarea non-financiară în mediul de afaceri din România

 Perioada de implementaremartie 2014 – martie 2015

Corupția reprezintă unul dintre obstacolele dezvoltării economice, a sectorului de afaceri, dar și o amenințare la adresa democrației și a statului de drept. Centrul Român pentru Politici Europene, împreună cu Romanian Business Leaders, lansează proiectul Parteneriat pentru Integritate – Romanian Clean Business Coalition- Raiffeisen Bank, ce urmăreşte promovarea standardelor internaţionale în materie de integritate în afaceri precum Global Reporting Initiative – GRI sau United Nations Global Compact – UNGC oferind prilejul schimbului de bune practice şi transfer de expertiză.

Comisia Europeană a lansat o reformă privind transparența corporativă: propunerea de directivă de modificare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului în ceea ce privește raportarea non- financiară de către companiile mari şi grupuri de companii. În conformitate cu amendamentele Comisiei Europene, adoptate de Parlamentul European în aprilie 2014, companiile mari cu capital public și public privat vor trebui să prezinte informații cu privire la politicile, riscurile și rezultatele în ceea ce privește problemele de mediu, respectarea drepturilor omului , problemele anti-corupție și luare de mită, precum și diversitatea în consiliile de administrație. Până la adoptarea acestei Directive, raportarea non-financiară era facultativă, însă după intrarea în vigoare a noii reglementări a UE, cel mai probabil în toamna acestui an, mediul de afaceri va trebui să ia în calcul conformarea la aceste prevederi.

Clean Business Coalition va analiza cele mai bune practici în materie de implementare a standardelor de integritate în companiile din România, dar va lansa și o largă consultare în rândul liderilor de business cu privire la procedurile curente, precum şi promovarea unor metode de îmbunătăţire şi extindere a implementării a unor astfel de raportări.

Finanţator: Raiffeisen Bank

cropped-sigla-romanian-clean-business-coalition

________________________________________________________

Implementarea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător dincolo de statistici. Obținerea de beneficii pentru segmente cheie din sectorul agricol și industrial al Republicii Moldova.

 Perioada de implementare: februarie 2014 – decembrie 2014

Oficialii Moldoveni au finalizat acordul de liber schimb în cadrul Summitului de la Vilnius. ZLSAC reprezintă o oportunitate uriașă, oferind Republicii Moldova cadrul necesar modernizării relațiilor sale comerciale și o bază solidă pentru dezvoltarea economică prin eliminarea progresivă a tarifelor vamale și a cotelor și, printr-o armonizare extinsă a legilor, normelor și reglementărilor în diverse sectoare comerciale. Prin urmare, liberalizarea completă a schimburilor comerciale va oferi acces direct Republicii Moldova la piața unică europeană și va conduce la dezvoltare economică și îmbunătățirea competitivității.

În acest moment, este esențial pentru mediul economic din Republica Moldova să primească asistență tehnică din partea statelor membre, precum România, care au fost supuse deja acestui proces de integrare economică, pentru a putea profita din plin de beneficiile sale și a-și ajusta în mod eficient structura economică în funcție de specificitățile pieței comune europene. Prin urmare, prezentul proiect își propune să sprijine stakeholderii din Republica Moldova (agenți economici, organizații de afaceri, experți ai societății civile, Guvernul Republicii Moldova) în reducarea costurilor de ajustare și obținerea deplină a beneficiilor Zonei de Liber Schimb, mergând dincolo de previziunile economice și examinând trei segmente cheie ale sectoarelor agro-industriale din Republica Moldova (industria cărnii, industria fructelor și industria vinului).

Proiectul este implementat de Reprezentanța în Republica Moldova a Centrului Român de Politici Europene (CRPE – R. Moldova).

Finanțator: MATRA, Ambasada Olandei, Programul “Statul de Drept si Programul pentru Buna Guvernare”

________________________________________________________________

Construirea sprijinului public pentru eforturile anticorupție ale Comisiei Naționale de Integritate

Perioada de implementare: octombrie 2013 – august 2014

CRPE – Republica Moldova , în parteneriat cu Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției și Expert Forum implementeaza proiectul ” Construirea sprijinului public pentru eforturile anticorupție ale Comisiei Naționale de Integritate”, care urmărește să consolideze comunicarea Comisiei Naționale de Integritate cu societatea civilă și mass-media din Republica Moldova , în scopul de a asigura conștientizarea, obiectivitatea, transparența, integritatea, în contextul prevenirii și combaterii corupției în Republica Moldova. Obiectivele proiectului sunt:

Obiectiv 1. Analiza relației dintre instituțiile anticorupție, mass-media, societății civile și oficiali din Republica Moldova, precum și evaluarea modului în care aceste instituții sunt percepute de către organizațiile societății civile, instituțiile mass-media și oficiali.

Obiectiv 2. Facilitarea schimbului de experiență și transferul de know-how de la jurnaliștii români care se ocupă cu instituții anticorupție către jurnaliștii din Republica Moldova;

Obiectiv 3. Furnizarea de expertiză către Comisia Națională de Integritate, astfel încât aceasta va fi capabilă de a avea o comunicare și coordonare îmbunătățită cu toate instituțiile interesate, inclusiv cu organizațiile societății civile și mass-media, care ar putea avea un rol în punerea în implementarea anumitor măsuri de politică anticorupție și în monitorizarea eforturilor anticorupție ale Comisiei Naționale de Integritate.

Obiectiv 4. Consolidarea societății civile, instituțiilor mass-media și oficialilor și monitorizarea eforturilor de combatere a corupției ale Comisiei.

Obiectivul 5. Crearea unui cadru pentru o discuție coerentă și dezbatere care se va concentra atenția ONG-urilor, mass-mediei, părților interesate și factorilor de decizie cu privire la activitatea Comisiei Naționale de Integritate. 

Proiectul este implementat de Reprezentanța în Republica Moldova a Centrului Român de Politici Europene (CRPE – R. Moldova).

Finanțator: Ambasada Finlandei

________________________________________________________

Buna guvernare – un instrument esențial pentru dezvoltarea economică a Republicii Moldova

Perioada de implementare: septembrie 2013 – august 2014

Stadiul actual de dezvoltare a Republicii Moldova în procesul de aderare la UE se caracterizează prin importanța dezvoltării economice (strategia Moldova 2020), precum și de necesitatea de a lupta împotriva corupției. În ambele domenii pot fi realizate progrese considerabile prin implementarea și dezvoltarea bunei guvernări. CRPE – R. Moldova se alătură unui consorțiu de parteneri condus de Universitatea Tartu Euro College în implementarea proiectului „Buna guvernare – un instrument esențial pentru dezvoltare economică” care are drept scop promovarea ideilor de bună guvernare în Moldova prin organizarea unei școli de primăvară pentru studenți și tineri funcționari publici, precum și o excursie de studiu a partenerilor în Estonia și acordarea unei oportunități pentru 5 elevi de a studia la Euro College de la Universitatea Tartu.

Temele programului de formare se bazează pe 8 elemente de bună guvernare, iar scopul este de a demonstra modul în care punerea în aplicare a acestora promovează sustenabilitatea societății de la implementarea legii până la promovarea echității sociale și a spiritului antreprenorial.

Finanțator: Ministerul Afacerilor Externe al Estoniei

________________________________________________________

Proiectul Forumul civic România – Ucraina, ediţia a doua, Kiev 2014

Perioada de implementare: septembrie 2013 – ianuarie 2014

Centrul Român de Politici Europene (România) împreună cu Institute of World Policy (Ucraina) organizează la Kiev ediţia a doua a Forumul Civic România-Ucraina, în contextul eforturilor de resetare şi recalibrare a relaţiilor româno-ucrainene, de imprimare a unei schimbări de atitudine şi de optică în raporturile bilaterale și de conturare a unor proiecte de cooperare bilaterală şi multilaterală. Perspectiva europeană ce se aşteaptă a fi confirmată la Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius noiembrie 2013) oferă în acelaşi timp oportunitatea introducerii unor teme cheie pentru negocierile Kievului cu UE.

Obiectivul general al proiectului vizează impulsionarea relațiilor bilaterale dintre cele două ţări, extinderea bazei de dialog dintre România şi Ucraina, plasarea pe agenda discuţiilor publice a unor teme non-conflictuale, neutre, din relaţia bilaterală, fundamentate pe încredere şi construcţie, bazate pe proiecte care să promoveze tematici şi proiecte convergente, cum ar fi opţiunea europeană şi aderarea Ucrainei la UE, promovarea ideii de bună vecinătate şi cooperare regională.

Obiectivele specific presupun: identificarea resurselor de colaborare şi arii de politici care să anihileze stereotipurile neconforme cu realitatea şi abordările nefuncţionale din relaţia bilaterală; definirea stadiului actual al relaţiilor româno-ucrainene, implicaţiile acestora în context european şi internaţional; avansarea unor căi de abordare pentru imprimarea unei atitudini constructive în relaţia bilaterală şi să identifice soluţii în vederea îmbunătăţirii raporturilor bilaterale; contribuţia la susținerea procesului de integrare europeană a Ucrainei.

Forumul civic româno-ucrainean este parte componentă a transferului de expertiză în domeniul democratizării şi al politicilor de dezvoltare ale României, în cadrul procesului de gestionare de către România a vecinătăţii estice a UE.

Finanţatori: Unitatea de Asistență pentru Dezvoltare din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României și implementat impreuna cu Programul Națiunilor Unite de Dezvoltare (UNDP) Bratislava.

________________________________________________________

EU-Republic of Moldova THINK TANK DIALOGUE

Perioada de implementare: septembrie 2013 – iulie 2014

Obiectivul principal al proiectului „EU – Moldova Think Tank Dialogue” îl reprezintă consolidarea democrației și dezvoltarea economică a R. Moldova prin accelerarea procesului de integrare europeană a țării.

Obiectivele punctuale ale proiectului vizează: crearea unei mase critice de experți independenți care să consilieze autoritățile de la Chișinău și să promoveze integrarea europeană a R. Moldova la Bruxelles și în statele membre; informarea și stimularea interesului cetățenilor pentru integrarea europeană a R. Moldova; crearea și consolidarea unei platforme de dezbateri sectoriale care să faciliteze dialogul dintre societatea civilă din Europa și R. Moldova privind aspectele rămase de rezolvat pentru integrarea europeană a R. Moldova; creșterea implicării și recunoașterii României ca principalul susținător al R. Moldova în procesul său de integrare europeană și, pe cale de consecință, îmbunătățirea profilului de donator de asistență pentru dezvoltare al României.

Proiectul ”EU-Moldova Think Tank Dialogue” va reuni aşadar furnizorii de expertiză – think-tank-urile europene interesate de spațiul geopolitic al Parteneriatului Estic în jurul subiectului integrării Republicii Moldova.

Consorțiul de proiect (CRPE, CRPE R. Moldova, European Policy Center – Bruxelles şi Asociaţia de Politică Externă – Chişinău) va monitoriza semnalele politice de la Bruxelles, în corelație cu dezvoltările de pe plan intern și va pregăti o serie de policy brief-uri pe parcursul întregului proiect. Consorțiul va publica analize raport post-Vilnius urmare a deciziilor politice luate în cadrul Summit-ului Parteneriatului Estic din toamna lui 2013.

Proiectul este finanțat de Unitatea Asistență Oficială pentru Dezvoltare a Ministerului Afacerilor Externe în parteneriat cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare – Biroul Regional din Bratislava.

_____________________________________________________________

Reforma pensiilor – de la experţi la public

Perioada de implementare: iulie 2013 – octombrie 2014

Proiectul, iniţiat de către Centrul de Resurse pentru participare publică (CeRe) si Centrul Roman de politici europene (CRPE), vizează aducerea subiectului pe agenda publică, furnizarea de date clare şi opţiuni de politici publice pe tema reformei sistemului de pensii şi facilitarea unor deliberări cu toate părţile interesate.

Obiectivul general al proiectului este implicarea actorilor sociali (experţi, reprezentanţi ai administraţiei, politicieni, mediu de afaceri, cetăţeni şi organizaţii ale societăţii civile) într-un proces deliberativ de elaborare a unei propuneri de politică publică privind reforma sistemului de pensii în România. Proiectul va oferi Guvernului o serie de informaţii esenţiale pentru reforma sistemului de pensii – situaţia actuală şi prognozele pentru viitor, principalele opţiuni de politică publică cu avantajele şi dezavantajele lor, opiniile tuturor părţilor interesate cu privire la reformă. Ministerele relevante vor fi implicate în toate etapele proiectului, care se va intinde pe 16 luni, în calitate de părţi direct interesate, Ministerul Muncii exprimându-şi deja disponibilitatea de participare.

Finantatori: Proiectul este co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeana extinsă.

________________________________________________________

PROFILING – protejarea drepturilor cetățenilor și combaterea profiling-ului

Perioada de implementare: noiembrie 2012 – noiembrie 2014

Una dintre cele mai mari provocări generate de evoluția tehnologică pe plan global la adresa dreptului de protecție a datelor personale este prelucrarea acestor date în contextul profiling-ului. CRPE se alătură unui consorțiu de parteneri condus de Organizația Națiunilor Unite – Institutul de Cercetare a Criminalității Inter-regionale și a Justiției (UNICRI) în implementarea unui proiect care urmărește definirea principalelor riscuri derivate din profiling la adresa drepturilor omului.

Proectul este implementat de un consortiu format din Amapola (Italia), Universitatea Tehnică din Berlin (TUB), Institutul de Drept, Tehnologie și Societate a Universității din Tilburg (Olanda) la care se adauga UNICRI Italia si CRPE din Romania.

Detalii despre implementarea proiectului şi rapoartele de cercetare se găsesc pe site+ul dedicat www.profiling-project.eu

Obiectivele proiectului vizează identificarea riscurilor legate de utilizarea pe scară largă a profiling-ului; identificarea nivelului de conștientizare a autorităților responsabile din statele membre cu privire la riscurile care decurg din profiling; identificarea nivelului de conștientizare a unui eșantion selectat de cetățeni din țările partenere; identificarea contramăsurilor adoptate în toate statele membre ale ale Uniunii Europene.

Finanțator: Comisia Europeană, DG Justice, Programul Drepturi Fundamentale și Cetățenie

________________________________________________________

Proiecte  implementate în 2013

Proiecte  implementate în 2012

Proiecte  implementate în 2011

Proiecte  implementate în 2010

Proiecte  implementate în 2009