Supravieţuirea Parteneriatului Estic depinde de reuşita Republicii Moldova în UE

policy-brief-26-eu-in-moldova-secrieruPolicy Brief 26, CRPE, Februarie 2014 – Autor Stanislav Secrieru

Centrul Român de Politici Europene (CRPE) lansează Policy brieful „Keep the eyes wide open: EU in Moldova” de Stanislav Secrieru, o analiză la zi care descrie vulnerabilităţile Republicii Moldova în 2014.

Sunt câteva pericole asupra cărora atenția europenilor trebuie concentrată în 2014 şi de care depinde semnarea și ratificarea Acordului de Asociere cu UE: (1) supraviețuirea actualei coaliții pro-europene până la alegerile parlamentare din noiembrie 2014, (2) provocările legate de implementarea eficientă a reformei în domeniul justiției și rezultate în lupta anticorupție, (3) provocările din Transnistria și Găgăuzia și (4) presiunile de la Moscova.

Având în vedere contextul politic și provocările Rusiei, Republica Moldova va nevoie de o atenţie sporită a UE ca şi de altfel şi de reacţie rapidă din partea Bruxelles-ului ca sprijin pentru prevenirea unor potenţiale crize ori extinderea unor focare.

Din păcate, nici Republica Moldova şi nici UE nu sunt în măsură să descurajeze folosirea de către Rusia a unor măsuri economice punitive. Una dintre opţiuni ar fi elaborarea unui plan de contracarare a impactului eventualelor “sancțiuni” ruseşti.

Pe parcursul implementării procedurilor impuse de semnarea Acordului de Asociere UE-Moldova este de asemenea importantă reacţia Bruxelles-ului a cărui abordare tehocratică, care trece deseori cu vederea viziunea strategică, poate genera reacţii inverse în Republica Moldova. Din elevul model al Parteneriatului Estic, Republica Moldova se dovedeşte a fi, după ce Ucraina a fost răzgândită de Rusia, iar Armenia “răpită de Moscova, un test de stres pentru Bruxelles şi politica UE în vecinătatea estică.

“Dacă Republica Moldova va fi şi ea deraiată de Rusia din parcursul european, aceasta va însemna probabil ultimul cui în sicriul politicii de vecinătate a UE în Est”, apreciază Stanislav Secrieru.

Varianta integrală a raportului, în limba engleză, poate fi consultată aici