CRPE Policy Memo 72, Autori: Alexandra Toderița, Oana Ganea.
În ultimii 27 de ani o multitudine de inițiative de economie socială care sprijină dezvoltarea antreprenoriatului în rândul romilor au fost finanțate în România având scopul declarat de a reduce decalajele socioeconomice dintre populația minoritară romă şi majoritari. La nivelul anului 2011, datele unui sondaj regional realizat de Agenţia Europeană pentru Drepturile Omului, PNUD, Banca Mondială şi Comisia Europeană arată că în România unul din trei romi sunt încadraţi în muncă şi remuneraţi si aproximativ 90% dintre romi trăiesc în gospodării în care venitul pe membru al gospodăriei se situează sub limitele naţionale ale sărăciei. Iar în ceea ce privește educația, datele studiului arată că aproape 25% dintre copiii romi între 7 și 15 ani din România nu sunt școlarizați, iar mai puțin de 15% dintre ținerii romi între 20 și 24 ani au terminat ciclul secundar de studii sau o școală profesională, o condiție cheie pentru accesul în învățământul superior și pe piața forței de muncă. Astfel, romii trăiesc sub constrângerea combinată a două cercuri vicioase care se potențează reciproc: pe de o parte, cel al sărăciei și al nivelului scăzut de educație, iar pe de altă parte cel al distanței sociale și al segregării.
În acest caz, economia socială și măsurile de antreprenoriat social pot reprezenta o locomotivă de dezvoltare pentru orice comunitate, în special pentru cele în care predomină sărăcia și excluziunea socială, în care oportunitățile de integrare pe piața muncii sunt de cele mai multe ori reduse . Miza acestor întreprinderi sociale este una de dezvoltare a unor comunități marginalizate, în care oportunitățile lipsesc, unde este nevoie de măsuri adaptate pentru a oferi nu numai subzistența economică a comunității, ci și dezvoltarea ei socială. Antreprenoriatul social joacă un rol important nu numai în (re)inserția profesională a persoanelor din grupuri dezavantaje și de multe ori discriminate, ci și în conectarea acestor persoane la comunitate și viceversa, în conștientizarea de către comunitate a resurselor prețioase care pot fi capacitate și integrate în viața sa socio-economică, în beneficiul reciproc.
Raportul de față își propune să sumarizeze, prin prisma cercetării efectuate, procesul de “mapare” a întreprinderilor sociale înființate în România, dar, de asemenea, evaluarea durabilității și perspectivelor de a produce bunăstare pentru comunități. Miza întreprinderilor sociale trebuie să fie dezvoltarea comunității, a valorilor și aspirațiilor oamenilor, dincolo de subzistența economică a acestor comunități defavorizate. Avem câteva povești de succes în acest domeniu și un număr foarte mare de întreprinderi sociale ce au eșuat. Astfel, pe baza cercetării de teren și a interviurilor atât cu reprezentanții SES-urilor, dar și cu autoritățile centrale, raportul va oferi o primă viziune clară asupra a ceea ce a fost făcut pe acest subiect în România, existând astfel posibilitatea de a replica cele mai bune practici și transferul de cunoștințe și, în acelasi timp, de a îmbunătăți rezultatele nesatisfăcătoare.
Acest policy memo este publicat în cadrul proiectului „Economia socială și incluziunea romilor: situația actuală și perspective de dezvoltare”, finanțat de Open Society Institute.