Alegeri anticipate la Sofia: Încă un vot de blam împotriva partidelor tradiționale. Populiștii pot forma guvernul


CRPE lansează raportul Alegeri anticipate la Sofia: Încă un vot de blam împotriva partidelor tradiționale. Populiștii pot forma guvernul  în care povestim despre calea către alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie, cum luptă partidele pentru rezultate mai bune la acest scrutin, evenimentele care marchează campania electorală din această vară, dar și discutăm despre scenariile de coaliție posibile post-11 iulie.
Autori: Roland Kristo, Vlada Șubernițchi 


Alegerile parlamentare anticipate din Bulgaria ce vor avea loc Duminică, 11 iulie, vin ca urmare a încercărilor eșuate de formare a unui guvern după alegerile parlamentare din aprilie. Atunci, cele trei posibilități de formare a guvernului prevăzute de Constituția Bulgariei nu au primit susținerea necesară (121 voturi dintr-un total de 240) în legislativul nou votat. Imediat după, președintele a anunțat data alegerilor anticipate odată cu formarea unui guvern interimar.

Ce spun sondajele pentru alegerile parlamentare anticipate?

Noile alegeri au oferit răgazul necesar atât pentru partidele tradiționale, cât și pentru noile formațiuni apărute în special în urma protestelor anti-corupție, de a-și regândi mesajele electorale. Falimentate moral și contestate puternic în stradă, atât GERB, partidul ce a dominat scena politica de la Sofia în ultimii 10 ani, cât și Partidul Socialist, și-au văzut scorul electoral mult diminuat în alegerile din Aprilie, iar partidul populist Există un Astfel de Popor (ITN) a beneficiat din plin. Sondajele de la Sofia arată că cele trei partide gravitează în jurul unui scor de 17-22% fiecare, cu partidul anti-corupție „Bulgaria Democrata” aflându-se pe un trend ascendent.

Ce a fost deosebit în această campanie electorală? 

Campania electorală a fost influențată de o serie de dezvăluiri privind mai multe scheme de corupție și interceptarea liderilor de opoziție de la protestele din 2020, toate acestea tolerate de guvernul GERB. Acestea ar putea influența performanta partidului fostului prim-ministru Boiko Borissov în alegeri. Sancțiunile impuse de SUA unor oligarhi bulgari cu conexiuni semnificative în partidele din establishmentul politic de la Sofia au și ele potențialul de a inflama votul de blam împotriva partidelor tradiționale. Mesajele anti-corupție și protestele anti-corupție din vara anului 2020 pot consolida scorul electoral al noilor partide politice.

Care sunt scenariile probabile după votul din 11 iulie? 

Datele preliminare din sondaje nu diferă puternic de rezultatele alegerilor din aprilie. Principalele tensiuni țin de ce partid va ajunge în vârful clasamentului – GERB sau populistul ITN și, respectiv, puterea acestuia de a forma o majoritate sau coaliție cu alte partide. Cel mai probabil, GERB nu va putea forma o majoritate, în contextul în care celelalte partide ar continua să fie reticente la o posibilă alianță. De cealaltă parte, nici luate împreună, noile formațiuni – ITN, Bulgaria Democrată și Sculați-vă, Mafia Afară! nu reușesc să creeze o majoritate stabilă. Cel mai probabil, va fi nevoie de o alianță cu unul din partidele tradiționale – Partidul Socialiștilor (BSP) sau Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți (DPS).

CRPE a urmărit evenimentele politice din Bulgaria, începând cu protestele din 2020 și alegerile parlamentare dn Aprilie 2021. Publicațiile noastre pot fi accesate mai jos: 
Populismul mai trage un loz câștigător în Est. Cum arată rezultatul alegerilor parlamentare din Bulgaria
Cu masca în stradă: Bulgaria protestează de peste 100 de zile împotriva corupției

Acest material este parte a proiectului Promovarea cooperării în regiunea Mării Negre: Crearea unui spațiu civic virtual și securizat implementat de Centrul Român de Politici Europene și susținut de către Black Sea Trust for Regional Cooperation al German Marshall Fund.

Opiniile reflectate în acest material nu reflectă în mod necesar viziunea Black Sea Trust sau a partenerilor săi.