Dialog cu Kosovo – Paşii următori

Dialog cu Kosovo – Paşii următori

crpe-policy-brief-1Policy Brief, nr 33, Iunie 2014. Autori: Dragos Dinu, Bianca Toma, Radu Mircea.

Progresele Belgradului în negocierile cu Uniunea Europeană (2013) și recentele repoziționări strategice din regiune reamintesc nevoia unor soluții pe termen lung pentru Balcanii de Vest.  Politica agresiva a Rusiei față de țările Parteneriatului Estic a mutat atenția spre Est, iar intensificarea cooperării dintre ţările din Balcani şi Uniunea Europeana, în special dintre Belgrad si Pristina, a generat semnale pozitive, deschizand calea pentru un dialog mai amplu şi a unei colaborări mai strânse.

Centrul Roman de Politici Europene cu sprijinul British Council Pristina a organizat, în perioada 17-19 martie 2014, la București, o masa rotunda cu tema “Dialog cu Kosovo – Pașii următori”.  La dezbatere au participat reprezentanții celor mai importante grupuri politice ale Parlamentului din Kosovo, reprezentanții partidelor politice românești, reprezentanți ai unor instituții cheie pentru tranziția României la valorile europene, experți ai societății civile.

Dezbaterea a avut ca teme evaluarea recentelor reorientări ale intereselor geopolitice privind Balcanii, strategia Uniunii Europene asupra regiunii, perspectivele de colaborare cu statele membre UE care care şi-au menţinut poziţia de nerecunoaştere a independenţei Kosovo.

Policy brief – ul “Balcanii de Vest și Uniunea Europeană: cazul Kosovo reflectă discuțiile din cadrul mesei rotunde prezentând o imagine de ansamblu asupra evoluțiilor recente, precum progresul politic în relatiile dintre Serbia si Kosovo, dar si avansul gradual al cooperării cu Uniunea Europeana. Sunt prezentate principalele motive care au stat la baza nerecunoasterii independentei Kosovo de către cele cinci state membre UE dar și evoluţia dialogului și a cooperării instituționale dintre acestea și Kosovo.

Raportul reiterează necesitatea consolidării colaborării dintre România-Kosovo, în diferite formate, regionale sau multilaterale, luând în considerare interesul strategic al Bucureştiului în stabilitatea si dezvoltarea Balcanilor de Vest, dar şi potenţialul de a împărtăşi experientele României din perioada de tranziţie.

Policy brief-ul poate fi accesat, in limba engleza, aici.