Să fim rezonabili. România și țintele UE de reducere a emisiilor

Să fim rezonabili. România și țintele UE de reducere a emisiilor

CRPE Policy Memo nr.5, noiembrie 2009

Autor: Ana Otilia Nuţu

Negocierile globale privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) presupun angajamente costisitoare şi tactici complicate de alianțe și orientări diplomatice. România trebuie să devină un actor serios și credibil pe această temă și trebuie să-și bazeze strategia pe o bună cunoaștere a stării de fapt interne.

Pe de o parte, trebuie să ne îndeplinim în următorii ani obligaţiile în calitate de membri UE, care ne vor costa bani şi eforturi de a construi politici coerente de reducere a emisiilor GES în mai multe sectoare. Pe de altă parte, în funcţie de modul în care vom negocia poziţia noastră în UE, am putea obţine finanțări pentru investiţii în sectorul energetic şi în alte sectoare: o oportunitate care ne-ar permite nu numai să reducem emisiile, ci și să producem energie mai competitiv.
Acest raport examinează poziţia României în dezbaterea globală şi ajunge la două concluzii principale: trebuie să fim pragmatici în afară și trebuie să ne îndeplinim obligațiile existente prin politici coerente acasă.