Mediu şi Energie

Există câteva provocări cheie în sectorul energetic pe care UE le recunoaşte şi la care doreşte să răspundă: asigurarea accesului cetăţenilor şi

companiilor europene la energie ieftină, soluții pentru problema încălzirii globale şi limitarea dependenţei crescute faţă de combustibilul importat.

 Scopul este crearea unei pieţe energetice interne competitive, care oferă servicii de calitate la preţuri mici, dezvoltarea surselor de energie reînoibilă, restricţionarea emisiilor de gaze şi reducerea consumului de energie.

 Deşi există un acord general asupra acestor obiective, punerea în practică s-a dovedit destul de dificilă. Comisia se loveşte de opoziţia statelor membre în ce privește libera concurență pe piața energetică, pentru că aceasta necesită separarea activităţilor de producție, transport și distribuție, deci separarea companiilor naționale tradiționale. Statele membre vechi – Germania, Franţa,  amândouă având campioni energetici puternici – sunt reticente față de cererile Comisiei.

 În timp ce Comisia pare a câştiga teren în faţa vechilor membri, o situația paradoxală apare în ce privește noii veniți. România şi Bulgaria au implementat aceste reforme ca cerinţe pentru integrare, dar după 2007 vedem un regres, ambele guverne căutând să reconcentreze activitățile energetice. Pot urma două scenarii: penalităţi de la Comisie pentru cele două ţări sau o “înmuiere” a regulilor europene în faţa numărului crescut al membrilor care se opun Directivelor in domeniul energiei.

 În ceea ce priveşte încălzirea globală, standardele UE pentru emisii şi eficienţă energetică  favorizează noile state membre. Toate statele trebuie să-şi reducă emisiile cu acelaşi procent, de aceea țările cu capacităţi industriale scăzute pot “vinde” excesul de emisii statelor care nu-şi pot reduce mai mult propriile emisii, contra importului de tehnologii mai bune. Această oportunitate este limitată însă în timp şi este necesară acţiunea urgentă a noilor membri pentru a putea beneficia de ea.

 Noile state membre sunt beneficiari ai integrării dar pot avea, la rândul lor, o contribuţie importantă la trasarea politicilor energetice europene. Acest lucru este valabil mai ales în cazul României, o ţară relativ mare, cu resurse energetice importante şi dependenţă redusă de combustibili de import.

 În acelaşi timp, dacă România îşi joacă bine cartea şi nu renunţă la reformele deja făcute pentru respectarea Directivelor energetice europene, câştigurile sale de pe urma politicilor europene comune în domeniu ar putea fi reprezentate de tehnologii noi, ieftine şi competitivitate crescută în sectorul energetic, de care va beneficia consumatorul final. Dacă România însă decide să se alăture statelor anti-reformiste, poziția sa ar face mai puternic curentul de contra-reacție, companiile energetice ar câștiga pe termen scurt, cu pierderi pentru consumatori.