Patriotism is supporting your country all the time, and your government when it deserves it.

Mark Twain

Experți Afiliati

 Ştefan DEACONU

Ștefan este profesor de drept constituțional și Sistem normativ al UE la Facultatea de Drept a Universității din București fiind şi îndrumător de doctorat în domeniul dreptului constituţional. În perioada 2005-2012 a deținut funcția de consilier prezidențial pe probleme juridice şi şef al Departamentului Legislativ al Administrației Prezidențiale, iar anterior (2004-2005) a fost director în cadrul Senatului României. Are o experienţă profesională de peste 15 ani, este un reputat specialist în domeniul dreptului public deţinând o foarte bună înţelegere şi cunoaştere a modului de funcţionare a instituțiilor publice naționale și a instituțiilor UE. În momentul de faţă este avocat în Baroul Bucureşti, acordând consultanță în domeniile: investiții străine, finanțări internaționale și achiziții publice, dar oferă şi reprezentare în cadrul litigiilor în fața instanțelor judecătorești și arbitrale în probleme dintre cele mai diverse ce ţin, în mod special, de dreptul public şi dreptul Uniunii Europene. Este membru al Asociaţiei Internaţionale de Drept Constituţional (IACL), membru în Colegiul de redacţie al unor reviste ştiinţifice de prestigiu precum ,,Revista Română de Parteneriat Public-Privat’’ sau ,,Curierul Judiciar’’ şi arbitru în cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

Domenii de expertiză:

Drept constituţional

Sistem normativ al UE

Reforma justiţiei

________________________________________________________________

Ciprian FARTUȘNIC

Ciprian a absolvit Facultatea de Filosofie și un Master în Politici Publice în cadrul Universității București (2000) și, ulterior, un program doctoral în domeniul politicilor educaționale la aceeași universitate (2008). A urmat programe de formare continuă la Institute of Education (Londra) și UOC (Barcelona). În prezent este cercetător în cadrul Institutului de Științe ale Educației unde este implicat în proiecte naționale și internaționale din aria educației, formării profesionale și inserției absolvenților pe piața muncii. Din 2009 coordonează rețeaua școlilor ZEP, în cadrul Campaniei UNICEF România privind participarea la educație și este reprezentant național ReferNET pentru România. În calitate de membru în echipe internaționale de cercetare, a contribuit la dezvoltarea de parteneriate cu organizații prestigioase din Europa, America de Nord și Australia.

Domenii de expertiză:

Fundamentarea politicilor educaționale

Participarea la educație a categoriilor dezavantajate de copii și tineri

Indicatori în domeniul educației și formării profesionale

Finanțarea sistemului de educație

________________________________________________________________

Oana Maria GEORGESCU

Începând cu iunie 2010 Oana este doctorandă în economie la Goethe Uni Frankfurt. Din Septembrie 2012 lucrează ca economist financiar  la Banca Națională a Germaniei în cadrul unui proiect de cercetare având ca temă interacțiunea dintre reglementarea băncilor si stabilitatea finaciară. Oana a acumulat experiență în domeniul bancar la diverse bănci din Frankfurt cum ar fi Commerzbank, Banca Centrala Europeană şi KfW.

Domeniu de expertiză:

Modele empirice și teoretice în sectorul bancar

________________________________________________________________

Victor GIOSAN

Victor este consultant internațional în domeniul finanțelor publice (descentralizare financiară, management și analiză bugetară), al planificării strategice, analizei și evaluării politicilor publice și a managementului administrației publice. A lucrat în cadrul unor proiecte de asistență tehnică ale USAID, DfID, Banca Mondială, Comisia Europeană și PNUD în România, Serbia, Albania, Kosovo, Bosnia și Herțegovina, Republica Moldova și Tadjikistan. Are experiență în administrația publică locală (1996 – 2000, viceprimar al municipiului Râmnicu Vâlcea) și centrală (2005-2009 secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului, a coordonat elaborarea și implementarea sistemului de fundamentare, evaluare, coordonare a politicilor publice la nivelul administrației centrale din România).  A publicat, singur sau în colaborare,  15 studii și articole în domeniul descentralizării și al analizei politicilor publice.

Domenii de expertiză:

Descentralizare financiară, management și analiză bugetară

Planificare strategică

Analiza și evaluarea politicilor publice și a managementului administrației publice

________________________________________________________________

paul-ivan-fotoPaul IVAN

Paul lucrează ca analist în cadrul think tank-ului European Policy Centre (EPC) din Bruxelles. Paul a fost unul dintre primii angajați ai CRPE, ocupandu-se in cadrul echipei CRPE de cercetarea politicii externe a UE si probleme de securitate regionala.  Paul a lucrat de asemenea ca diplomat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Romaniei  și ca cercetător la Centre for European Policy Studies (CEPS) din Bruxelles.  La Bruxelles a fost de asemenea implicat în negocierile privind acordurile de asociere cu țările din Caucazul de Sud, Ucraina și Republica Moldova in cadrul Serviciul European de Acțiune Externă al UE.

Paul a absolvit masteratul în Relaţii Internaţionale al London School of Economics and Political Science (LSE) şi deţine diplome de licenţă în relaţii internaţionale, studii europene şi istorie.

Domenii de expertiză:

Politica externă şi de securitate a UE

Dezvoltarea instituțională a UE

Politica externă a României și probleme de securitate regională

________________________________________________________________

lucian-luca1Lucian LUCA

Lucian este cercetător la Institutul de Economie Agrară al Academiei Române. A fost consultant pentru agricultură şi dezvoltare rurală în România pentru diferite proiecte ale unor organizaţii internaţionale sau naţionale (între 1997 şi 2003 a lucrat pentru Banca Mondială). A publicat studii referitoare la impactul politicilor agricole, inclusiv PAC, asupra sectorului agricol românesc.

Domenii de expertiză:

Politica Agricolă Comună

Politici agricole interne

________________________________________________________________

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Bogdan MANOLEA

Bogdan a absolvit Facultatea de Drept “Nicolae Titulescu” din cadrul Universitții din Craiova în anul 2000. Fondator al listei de discuții legi-internet, Bogdan colaborează în prezent cu Asociația pentru Tehnologie și Internet – APTI, este editor la EDRI-gram – un newsletter european pe teme de drepturi civile digitale și scrie la Marketwatch și Link2Ecommerce.

Domenii de expertiză:

Dreptul tehnologiei informației

Libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal

________________________________________________________________

Cornelia MIHAI

Cornelia Mihai este consultant în domeniul politicii de dezvoltare rurală (legislație, programare, management și implementare a programelor europene pentru dezvoltare rurală). A lucrat în cadrul unor proiecte de asistență tehnică ale Băncii Mondiale și Comisiei Europene în România, Croația și Cipru. Are experiență în administrația publică centrală (2007 – 2009, a fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a coordonat gestionarea tehnică și financiară a Programului SAPARD și Programului Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013, precum și a domeniului afaceri europene și internaționale; în perioada 2009-2012, a fost director general al Autorității de Management pentru PNDR, iar în perioada 2005-2007, a fost director general al Autorității de Management pentru Programul SAPARD).

Domenii de expertiză:

Politica de Dezvoltare Rurală

Finanțarea programelor europene pentru dezvoltare rurală

________________________________________________________

JCAPHfyR_400x400Vlad MIXICH

Vlad este licențiat în medicină al Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara și jurnalist la HotNews.ro și Deutsche Welle – România. A caștigat mai multe premii pentru jurnalism și este Marshall Memorial Fellow și Carter Center Fellow. În ultimii ani a publicat numeroase analize ale sistemului medical românesc, având un interes particular pentru reflectarea problemelor de sanătate mintală în spațiul public.

Domenii de expertiză:

Politici de sănătate publică

Sănătate mintală

Jurnalism

________________________________________________________________

image-2008-11-20-5155811-46-ioana-morovan-editorIoana MOROVAN

Ioana a studiat Relaţii Economice Internaţionale şi are opt ani de experienţă în media economică şi financiară în România, ocupându-se în mod special de finanţarea europeană. Lucrează în prezent ca editor la EurActiv.ro şi Hotnews.ro unde se ocupă de secţiunea`euRofonduri`, proiecte editoriale speciale care se adresează beneficiarilor, consultanţilor şi autorităţilor care lucrează cu fonduri europene.

Domenii de expertiză:

Fonduri europene

Dezvoltare regională

________________________________________________________________

Florin NIȚĂ

Florin este membru fondator al CRPE şi lucrează momentan ca International Desk Officer la DG Extindere din cadrul Comisiei Europene, unde este detașat din partea Ministerului Afacerilor Externe al României. Experienţa lui profesională include activităţi de consiliere a vice-preşedintelui EADS responsabil de UE/NATO (Bruxelles, Munchen, Paris) şi cercetare în cadrul departamentului Relaţii Transatlantice al German Council of Foreign Relations. În 2007 a absolvit Masterul în Politici Publice al Hertie School of Governance din Berlin, unde s-a specializat în Management Public și Economie. Deţine, de asemenea, un masterat în Relaţii Internationale şi Studii Europene de la Institut Europeen des Hautes Etudes Internationales (Nisa, Roma) şi o diplomă în filosofie şi studii germane (Bucuresti, Viena, Tuebingen).

Domenii de expertiză:

Politica externa, de securitate si de extindere a UE

Securitatea energetica

Modelare de riscuri economice şi politice

Analiza şi modelarea proceselor de luare a deciziei

________________________________________________________________

Marina-PopescuMarina POPESCU

Marina Popescu (master la CEU Budapesta, doctorat la Essex, Marea Britanie) este în prezent British Academy Postdoctoral Fellow la University of Essex. A predat la Eotvos Lorand University din Budapesta și la School of Public Policy a University College, Londra. Este co-autor al cărţii Embodying Democracy: Electoral System Design în Post-Communist Europe (Palgrave-Macmillan, 2002) și a publicat articole academice în SUA și Europa în politici comparate, comportament de vot, impactul media. În România, a fost implicată în dezvoltarea aplicației online TestVot și în conceperea sondajului deliberativ Europolis. A fost consultant pentru OSCE în Bosnia-Hertegovina şi a mai avut contracte cu CURS şi Ministerul Integrării Europene.

Domenii de expertiză:

Sisteme electorale

Comportament de vot

Studii media

________________________________________________________________

18079Stanislav SECRIERU

Stanislav este fellow al Colegiului Noua Europă, în cadrul programului ”Black Sea Link Fellowship”. Este doctor în Științe Politice (SNSPA). Are experiență de cercetare în cadrul Colegiului de Apărare al NATO (Roma) și Institutului pentru Politici Europene (Berlin). A fost implicat în diverse proiecte de cercetare în cadrul Consiliului European pentru Relații Externe (Londra), DemosEuropa (Varșovia),  Europeum (Praga), Heinrich Böll Foundation (Berlin), și Institutul Finlandez pentru Afaceri Internaționale (Helsinki). Are o vastă experiență de cercetare pe spațiul post-sovietic. Recent, a fost co-autor al cărții ”Caucazul de Sud 20 de ani mai târziu: Regimuri politice, securitate și energie”.

Domenii de expertiză:

Politica internă și externă a Rusiei

Relația UE-Rusia

Politica UE în vecinătatea estică

________________________________________________________________

14c8d99Claudia SILAGHI

Claudia este masterandă în politica de vecinătate a UE la College of Europe și a acumulat o vastă experiență de cercetare în domeniu la CRPE, unde s-a ocupat de implementarea proiectelor think tankului pe Moldova, Ucraina și Balcanii de Vest. În trecut a mai colaborat și lucrat pentru Centrul pentru Europa Centrala și de Est a Columbia University, Curtea Interamericana a Drepturilor Omului, Centrul de Documentare Europeana a Universitatea din Alicante si Departamentul de Relatii Internaționale a Universității din Oradea.

În prezent Claudia este visiting scholar la Centrul pentru Europa Centrala si de Est la Columbia University, asistent de cercetare pe Moldova în cadrul proiectului international Varieties for Democracy si director voluntar al Romanian Education Foundation.

Domenii de expertiză:

Procesul de europenizare si democratizarea Moldovei, Ucrainei si a Balcanilor de Vest

Îmbunătățirea accesului la educație

________________________________________________________________

Robert-UzunaRobert UZUNĂ

Robert a absolvit în 2008 un master la Universitatea Cambridge în cadrul Centrului pentru Studii Internaţionale. În perioada 2007-2008, a făcut parte din comitetul executiv al Cambridge University Energy Network. Între 2006-2007 a fost fellow la  Edmund A. Walsh School of Foreign Service din cadrul Universitatii Georgetown, Washington DC, în această perioadă devenind co-fondator al EnergiaGeorgetown.org.

Domenii de expertiză:

Macroeconomie

Politici energetice

________________________________________________________________

Opiniile exprimate pe acest site și în publicațiile CRPE aparțin autorilor și nu exprimă în mod necesar opiniile instituțiilor partenere ale CRPE sau ale instituțiillor unde suntem afiliați.