Reprezentanța din Republica Moldova a Centrului Român de Politici Europene în parteneriat cu Institutul Român pentru Acțiune, Instruire și Cercetare în Domeniul Păcii – PATRIR, cu suportul Fondului Canadian pentru Inițiative Locale anunță selecție de participanți la cursul de formare pentru jurnaliști „Reflectarea conflictului în mass-media” programat să aibă loc în perioada 20-22 octombrie 2016, la Chișinău.

Training-ul destinat jurnaliștilor va aborda perspectiva analizei și transformării conflictelor în contextul mediatic actual.

Obiectivele cursului:

·  Înțelegerea rolului pozitiv pe care mass-media îl joacă și îl poate juca în situații de conflict prin discutarea potențialului de prevenție, liant social, mediator și catalizator al dialogului;

·   Introducerea și explorarea temelor precum ‘conflict-sensitive reporting’, ‘do no harm’, analiza multi-actor și multi-parțială a conflictelor, ‘framing’ pozitiv sau negativ etc., teme ce fac parte din pregătirea de bază a unui jurnalist activ în domeniul drepturilor omului sau în zone de conflict;

·  Prezentarea exemplelor de bună practică și deschiderea perspectivelor internaționale din domeniul jurnalismului pentru pace;

·  Analiza profilului jurnalistului pentru pace, contribuind astfel la dezvoltarea personală și profesională a jurnaliștilor activi în zone de conflict, oferind abilități practice precum analiza conflictului și reportajul multiparțial.

După finalizarea cursului de formare, jurnaliștii vor fi invitați să scrie în echipe articole pe tema dată, iar grupul de jurnaliști cu cel mai bun articol va beneficia de un stagiu plătit într-o instituție de presă din Chișinău.

Profilul candidaților:

·         Locuiește pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia și Regiunea transnistreană;

·         Student/ă în anul II-III  sau masterand al Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării;

·         Jurnalist/ă începător/oare;

Dosarul de aplicare va include:

·         CV-ul solicitantului, cu specificarea datelor de contact

·         Scrisoare de motivație (maximum o pagină)

Aplicația trebuie expediată la office@crpe.ro. Termenul limită de depunere a dosarelor de participare este 10 octombrie 2016, ora 18.00. Rezultatele selectării participanților vor fi anunțate până la 16 octombrie 2016.

Cheltuielile legate de participarea jurnaliștilor la cursuri vor fi suportate de către organizatori. De asemenea, va fi asigurată traducerea simultană română – rusă.

Cursul de formare este parte a proiectului “Consolidarea capacității mass media din Republica Moldova în abordarea problemelor privind soluționarea conflictelor”, susținut de Fondul Canadian pentru Inițiative Locale.