1. Transparenta. Propunerea ANRMAP a fost discutata vreo 4 luni, agreata cu Comisia, supusa dezbaterii publice; specialistii, UE, toata lumea spune ca e OK, flexibilizeaza procedura de achizitie respectand principiile din UE privind sansa pe care o are un participant la licitatie sa faca o contestatie, insa fara a bloca ani de zile contractele. OUG emisa de SGG n-a fost discutata cu nimeni, pur si simplu a scapat in presa, altminteri aflam de ea abia dupa aprobare. De ce atata lipsa de transparenta?

2. Prevederi controversate. Propunerea SGG contine niste cresteri de praguri pana la care se poate contracta direct, fara licitatie, de la 15000 la 50000 pt bunuri si servicii, de la 40000 la 100000 de euro pt lucrari; cea a ANRMAP nu contine asemenea masuri. Care este motivul cresterii acestor praguri acum? Nota de fundamentare nu explica in ce fel cresterea pragurilor ar “flexibiliza” contractarea. In acelasi timp, de ce se fac asemenea legi cu prevederi contestabile pe sest, in conditiile in care lumea si asa e exasperata de masurile de austeritate? Cum poti justifica in acelasi timp urgenta taierii cheltuielilor cu salariile si pensiile si “flexibilizarea”, fara o discutie publica larga, a unui domeniu sensibil la coruptie?

3. Predictibilitate. O problema pe care o am in general cu stilul smucit in care facem legi in tara asta: de ce nu renuntam la ordonantele de urgenta, acolo unde nu e nicio urgenta? Cum se justifica urgenta propunerii SGG, daca avem probleme cu achizitiile de ani de zile? De ce abia acum? De ce nu mergem pe calea fireasca a dezbaterii publice, discutat cu Comisia, vorbit cu specialistii in achizitii, si abia apoi sa adoptam ordonanta? Imi aduc aminte ca problema la transporturi (care nu exista inainte de Berceanu) a aparut tot ca urmare a unei OUG initiate de acesta, ca in cazul lucrarilor de transporturi contestatiile sa nu mearga la CNSC, ci direct in instanta. Cum deciziile CNSC in general au fost pastrate in instanta (doar cca 1% au fost inversate), foarte putini contestau mai departe, iar CNSC lua o decizie relativ repede. Imediat dupa ce CNSC dadea o decizie, contractul putea fi incheiat pt ca in general contestatarii nu mergeau mai departe. De cand OUG al lui Berceanu a scos CNSC ca mecanism pt transporturi si s-a mers direct la proces, contestatiile au inceput insa sa dureze luni de zile, pana cand se primea termen, instantele fiind foarte aglomerate. Daca vedem ca reglementarile facute fara a ne gandi bine (ca in cazul celor mai multe OUG) sunt proaste, de ce ne incapatanam sa mergem cu ele inainte?

4. Competenta. Nu stiu in ce masura SGG are dreptul sa initieze o lege in orice domeniu, indiferent ca are sau nu expertiza, sa zicem ca asa e. Dar de ce o ordonanta care se ocupa cu achizitiile publice nu e nici macar discutata cu reglementatorul in domeniu? ANRMAP tocmai afirma ca a aflat din presa despre noua modificare a legii achizitiilor publice OUG 34.

Ana Otilia Nutu

Am făcut enumerările de mai sus pentru a vă reaminti ce se întâmplă acolo și pentru că am nevoie de context pentru impresiile cu care am venit acasă:

• Chiar dacă UE încearcă sau alții încearcă să prezinte țările din jurul mării negre ca aparținând unei regiuni (vezi Black Sea Synergy), nu putem spune decât că avem de-a face cu o regiune economică sau de altă natură (în afara înțelesului geografic).  Un armean ca să ajungă la Sofia trebuie să treacă mai întâi prin Viena.

• Schimburile economice între țările de-a lungul coastei Mării Negre sunt neglijabile (poate cu excepția acelora dintre Turcia și Rusia).
• Din punct de vedere politic lucrurile sunt blocate de Rusia și Turcia care nu vad cu ochi prea buni prezența UE în zonă. Rusia pentru că o deranjează „democratizarea” fostelor sale republici unite cu forța sub numele de Sovietice; Turcia (cred) pentru că simte că e bine să-și consolideze poziția în negocierile de aderare cu UE.
• Diferențele dintre țări sunt enorme (populație, forță, religie, etc) iar dialogul nu poate fi unul de pe poziții egale. Nimeni nu are credibilitate suficientă pentru a propune viziuni sau strategii, pentru a propune modele de dezvoltare. Chiar dacă este cea mai puternică țară din regiune, Rusia nu se poate impune decât prin frică. România a propus o Strategie de Marea Neagră dar a fost tratată cu spatele de Turcia.
• Cel mai credibil model de dezvoltare pentru țările mici este cel european (cel mai eficient model de colaborare între state din lume).  UE își manifestă interesul pentru regiune (vrea securitate la propriile granițe, în vecinătatea sa), pune și bani la bătaie dar nu oferă perspectiva aderării, aceea care a fost adevăratul motor al reformelor de până în 2007 ale României și Bulgariei. În aceste codiții țările mici sunt dezorientate, mai ales după episodul NATO de la București concretizat doar în invazia Rusiei din Georgia.

Statele din regiune sunt nereformate sau au reforme făcute pe bucăți și bucăți. Sărăcia e mare, iar potențialul democratic este perceput de UE ca fiind mic. De aceea și europenii dar și americanii sunt mai interesați de stabilitatea zonei și nu de democratizarea ei și de relațiile cu Rusia, cu gazul ei cu tot.

Mie îmi pare rău de oamenii aia din zonă care seamănă cu noi românii din foarte multe puncte de vedere (mai multe decât ați vrea să știți, politic vorbind). Sunt însă sigur că dacă am avea răbdare și dacă acele state ar fi susținute și încurajate suficient, rezultatele vor apărea încet dar sigur: conflictele se vor disipa, granițele se vor deschide, oamenii și ar trăi în pace. S-a ma întamplat acest lucru și în altă parte. Totul a început cu Tratatul de la Roma din 1957.

Acum ei visează cum vism și noi la începutul anilor nouă zeci. Nici noi nu am avut până mult mai târziu perspectiva europenizarii. Prin comparație, din multe puncte de vedere (cele esențiale care țin de siguranța personală și libertăți), nouă ne este totusi bine și nici nu mai știm cum era înainte. Este ceea ce le doresc și lor, cel puțin…

Ciprian Ciucu

In rest scrisoarea e argumentata bine, zic eu. Fapt este ca la scurt timp prim-ministrul a cerut suplimentarea posturilor. Hotnews.ro ne crediteaza (si) pe noi. Noi nu ne asumam mai mult de un raport si un ton cam nervos al subsemnatului la intalnirile cu sefii AM-urilor. Eu am spus sa se deblocheze posturile (ca posturi au) dar nu fac angajari si nu au instrumente de recrutare, motivare si mentinere a oamenilor in functii. Habar nu au ce-i ala management desi se numesc Autoritati de Management si lucreaza pe baza de management de proiect.

Coalitia ONG (Slava Domnului ca exista!) are merite. Acum am aflat ca au facut 4 grupuri de lucru ca sa imbunatateasca procesul. Vor lucra cu functionarii, cot la cot pe documente. Si gratis! Cand ma gandesc la cati bani s-au dat aiurea pe asistente tehnice, care trebuiau sa faca chiar treaba asta, mi se pare nedrept.

Concluzia e ca am avut ecou. Vezi finalitatea aici! Este exact ce am cerut in scrisoare.

Ciprian CIUCU

Am urmărit în ultimele luni criza finanţelor greceşti şi am scris cîteva articole la rubrica mea din Dilema veche. A ieşit un serial involuntar, dar recitind zic că e coerent.

Cum (nu) îi amendează UE pe leneşi – 28 ianuarie - Despre ineficienta mecanismelor de control din Pactul de Stabilitate şi cum s-a ajuns aici.

Se termina asa: `Adevărul este că toată filozofia politicilor comune e bazată pe ideea că nu s-ar putea ajunge în situaţia Greciei, că sîntem prea europeni, prea drăguţi, prea civilizaţi. Ei, na!`

Cumpăraţi o insulă grecească? Nein! – 11 martie – Despre cum a devenit criza greceasca un dans in doi: Germania – Grecia.

Din articol: `Acesta este motivul istoric-politic-sentimental pentru care criza grecească a devenit o poveste în doi: Atena-Berlin. Grecii au trădat. Au făcut de rîs copilul nemţilor. Şi acum vor şi bani pentru asta. Înjurăturile reciproce dintre tabloidele nemţeşti şi cele greceşti sînt mai mult decît simple artificii de căutare a audienţei. Ele au un substrat cultural profund, un adevărat război cultural – a spus The Economist şi nu a greşit. De o parte – risipitorii, de cealaltă – economii. De o parte – voioşia ineptă, de cealaltă – scorţoşenia cuminte. Josef Schlarmann, politician de marcă creştin-democrat, a pus o întrebare aparent legitimă: ce face un om care e dator vîndut? Îşi vinde posesiunile. Ce posesiuni au grecii? Insule. Să le vîndă. Acest calcul simplu a stîrnit o furtună. Tabloidul Bild a transformat declaraţia în titlu de primă pagină, dîndu-i o formă editorială ceva mai sexy: „Grecilor falimentari, vindeţi-vă insulele – şi Acropole!“. Nu se ştie cum a apărut Acropole în poveste şi nici de ce ar cumpăra cineva o clădire veche în care te bate soarele în cap, pentru că nici măcar nu are acoperiş. Poate doar British Museum ar putea rezolva astfel problema frescelor pe care grecii le tot cer înapoi: BM ar putea cumpăra tot Acropolele şi să-l mute la Londra, punînd astfel frescele în locul lor firesc, nu?`

Cum preîntîmpinăm scenariul grecesc în viitor? – 25 martie – In care fac referire la raportul CRPE „Să nu ne fie frică de Fondul Monetar European“, cu ceva birfe si informatii de decor care nu au intrat in raport.

Se termina ~actual~: `Foarte probabil că, dacă nu se ia o decizie fermă în această săptămînă, Grecia va apela la FMI pe termen scurt. Totuşi, spun Gros şi Mayer, nu este o soluţie pe termen lung: Grecia rămîne cu euro, ia bani de la FMI, dar dacă nu există voinţă internă pentru reforme, poate pur şi simplu să denunţe acordul cu FMI. Şi ne întoarcem la momentul actual: Grecia are moneda euro, dar nu are bani, deci o salvăm sau nu?`

Pedeapsă pentru greci, nedreptate pentru bulgari – 1 aprilie – in care zic ca masurile de siguranta asupra carora a insistat Germania au limitat hazardul moral. Si tin cu bulgarii, care ar putea intra imediat in zona euro, daca cei de acolo nu ar sufla si in ţaţiki de cînd cu problema greceasca.

Si pentru că sîntem la subiectul Dilema veche, azi revista s-a relansat într-un nou format. Site-ul nou este în proces de lansare, link-urile merg spre cel vechi.

Cristian Ghinea

PS

Ca un facut, imediat dupa ce am postat asta, intru pe Hotnews si prima stire era: Dupa Grecia, Bulgaria recunoaste si ea. Am mintit colegii din UE. Deficitul nostru este 3,7%, nu 1,9%. Renuntam pentru moment la euro. Ca sa vezi!!!

]]> http://www.crpe.ro/blog/?feed=rss2&p=143 http://www.crpe.ro/blog/?p=140 http://www.crpe.ro/blog/?p=140#comments Wed, 17 Mar 2010 12:36:39 +0000 cristian ghinea http://www.crpe.ro/blog/?p=140 Apropo de povestea cu `academicienii` sarlatani facuti de Parlament. Nu, nu dorim si noi la fel. Vedeti aici de ce.

Sunt in Chisinau. Am o misiune de consultanta la Guvernul moldovean. Azi e vizita presedintelui Basescu. Toata lumea, de la functionarii publici de conducere, la consultanti sau oamenii care merg grabiti prin frig, vorbeste despre asta. Exista asteptari mari. Nimanui nu-i e clar, exact, ce asteptari. Ce poate face Basescu pentru Moldova? Am auzit felurite idei – de la recunoasterea directa a tuturor cetatenilor Republicii Moldova ca cetateni romani, fara a trece prin procedurile birocratice, percepute ca extrem de complicate, greoaie si ineficiente de catre moldoveni, trecand prin discursul moderat al sprijinului pentru integrare europeana pe care Romania trebui sa-l acorde Moldovei, si pana la pozitii similare celei a fostului presedinte moldovean Vladimir Voronin - adica Basescu mai bine ar sta la el acasa, ca nu-I timp de ospetie.

Indiferent de opinii, mobilizarea e extrem de vizibila. Am citit in presa din Romania si Moldova despre efortul de dezapezire, curatarea strazilor si blocarea circulatiei. Confirm pe deplin. Ieri dimineata la 8:30 cand mergeam spre Guvern erau 20-30 de oameni care spargeau gheata, degajau zapada si o incarcau in tractoare. Asta langa Guvern si in preajma monumentului lui Stefan. Azi a nins si efortul lor s-a dovedit sisific – zapada a acoperit multe din zonele degajate ieri.

`Basescu, Basescu!!` dupa `Biden, Biden!`

A ajuns delegatia romana. Cel putin asa cred, avand in vedere ca din birou se aud scandari `Basescu! Basescu!`. E ciudat sa stau intr-un birou din alt guvern si sa aud aclamatii la adresa presedintelui statului meu. Imi aduce aminte de Pristina si de vizita lui Jo Biden, cand toti kosovarii il aclamau deschis. Nu, noi nu suntem SUA, dar asta a fost flash-backul care mi-a venit (eram la Pristina cand a venit vicepresedintele american).

Am sentimente contradictorii. Parca sunt putin mandru, dar parca in mod normal ar trebui sa privesc cu detasare. Ieri, in Guvernul moldovean s-a aflat Primul Ministru al Lituaniei. N-a fost asa.

Ma hotarasc sa ies la masa. In Guvern, la ferestrele de pe coridoare stau functionari publici care privesc la “evenimentele de jos”. In fata Guvernului, politie si alti insarcinati cu securitatea. Observ pe bulevard (Stefan cel Mare si Sfant) o multumime, manifestatie. Scandarile sunt Basescu! Basescu!, Unire!, Ardealul, Moldova si Tara Romaneasca! Vreau sa vad cam cati sunt cei care participa la aceasta “manifestatie”. Nu pot. Un domn politist imi zice politicos ca nu am voie sa trec pe acolo. Astept pe scarile guvernului finalul procesiunii. Cred ca s-au depus ceva coroane de flori la monumental lui Stefan, dar nu sunt sigur. Nu pot distinge detalii. Ma uit dupa presedintele Basescu. Nu-l vad, dar sunt sigur ca e acolo. Delegatia romana pleaca acum. Politistul imi zice sa astept sa treaca masinile apoi pot sa ma duc unde am treaba. Gata. Pentru moment scandarile au incetat, masinile au trecut iar eu ma indrept incet spre un restaurant de pe 31 August sa mananc.

Inca am sentimente contradictorii. Nici eu nu stiu ce asteptari sa am de la Basescu pentru Republica Moldova.

Dragos Dinu

Le-am recitit acum, nu as schimba nimic. In continuare cred ca partidul care va face asta va cistiga pe termen lung. Cum insa opozitia fata de alegeri deschise (voteaza toti cetatenii) e foarte mare, vreau sa promovez o varianta intermediara: inscrierea prealabila pe liste de simpatizanti a celor care vor sa voteze. Am expus ideea la conferinta ISP, parea ca prinde. Revin

UPDATE

Am zis ca revin. Am publicat mai multe in Romania libera

Cristian Ghinea

Pe scurt, se pare ca un hacker a intrat pe serverul CRU, a copiat e-mailuri si documente si le-a facut publice. Din documente reiese ca s-au masluit cercetari, falsificat statistici, s-au facut incercari de marginalizare a oponentilor teoriei incalzirii globale din comunitatea stiintifica a climatologilor, s-au distrus date care nu erau favorabile teoriei.

Desigur, toate acestea nu sunt neaparat o dovada definitiva ca teoria incalzirii globale cauzate de om este falsa. Dar in orice caz, teoria trebuie demonstrata cu argumente stiintifice reale, nu fabricate. E de vazut daca, dupa asa-numitul Climategate, vom mai avea un acord la Copenhaga sau mai tarziu.

E de bine, e o victorie, dar sa nu rasuflam usurati pina nu trecem puntea. Intreabarea este daca Barroso ne-a facut un cadou onest sau unul otravit. PE ii va respinge doua-trei nominalizari. Este Ciolos intre cei vizati?

In orice caz, exista multa frustrare in Parlament fata de cum a fost impus Barroso de catre Consiliu.Vor fi niste audieri grele, postul lui Ciolos nu e sigur.

La inceputul lui octombrie am scris in Romania libera despre un scenariu in care Ciolos e nominalizat, dar pica in Parlament. Il puteti citi aici. Finalul este cel de mai jos:

Parem ca stam linistiti si cugetam mioritic: suntem o tara importanta, sigur meritam un post bun. L-am gasit pe Ciolos, bun tehnocrat, iar acum avem aerul ca asta e tot, e suficient sa trimitem un om competent si ceilalti se vor da de ceasul mortii sa dea Romaniei un post pe masura rangului ei. Nu merge asa. Cineva trebuie sa ia si posturile mici, iar alde Luxemburg sau Irlanda s-au invatat sa sara mult mai sus decat propria inaltime, ca puricii. Asta inseamna ca vor sari peste cineva, iar o mamaliga mare ca Romania e tinta ideala. Dar sa continui cu pariul prietenului meu sugubat. El pariaza ca Barroso ne va accepta propunerea. Ciolos va fi nominalizat la Agricultura. si va fi trantit cu zgomot in Parlamentul European. Barroso se va arata atunci foarte suparat pe tara care i-a facut a doua oara la rand (dupa Vosganian) o propunere ce il pune in dificultate si va cere, asa cum a facut-o si acum doi ani, sa numeasca el, de facto, comisarul roman. Si cine e romanul pe care domnul Barroso il cunoaste cel mai bine, care nu produce nici un fel de probleme la nivel politic si care a indeplinit corect misiunea formala si nespectaculoasa ce i-a fost incredintata? Leonard Orban. Asta imi spune prietenul meu. Ar fi un scenariu amar pentru Romania. Daca iese, prietenul meu merita o bere cand mai merg la Bruxelles, iar Romania niste pumni in cap.

PS

Imi scrie prietenul meu cel pomenit in articol: Se pare că Cioloş chiar a primit agricultura ceea ce înseamnă fie că Barroso a fost de acord cu ce i-a propus România, fie că scenariul meu se confirmă. Acum audierile devin cu adevărat interesante .

Da, chiar devin interesante, asa zic si eu.

Cristian Ghinea

De ce ar fi potrivit Tony Blair pentru Preşedinţia Consiliului European
 

Odată cu ratificarea Tratatului de la Lisabona, Uniunea Europeană trebuie să-și aleagă Președintele. Denumirea corectă este aceea de Președinte al Consiliului European,  iar această funcție va  înlocui sistemul  președinției  rotative  actuale  (fiecare  stat  membru  asigură  pe  o  perioadă  de  6  luni Președinția Consiliului).

Înainte de a discuta despre persoana potrivită acestei funcții, liderii europeni trebuie să se decidă cu privire la profilul acesteia și la ce anume se așteaptă de la cel ce va activa ca președinte permanent al Consiliului European și va reprezenta UE în relații externe – i) o voce puternică, o personalitate politică respectată și cunoscută care să se impună atât în interiorul Uniunii cât și ca reprezentant al acesteia, sau mai degrabă ii) un birocrat ce asigură echilibrul de putere între statele membre și conduce întâlnirile la nivel înalt?. În acest context România trebuie să se decidă cui va acorda votul pentru această poziție. Președintele se va alege cu votul majorității, iar România, prin persoana pe care  o  va  susține,  trimite  un mesaj  clar  cu  privire  la modul  în  care  percepe  viitorul  comun  al Uniunii.

Cel mai vehiculat nume pentru ocuparea postului de Președinte al Consiliului European este cel al
fostului premier britanic Tony Blair. Opiniile sunt foarte  împărțite, însă se pare că această cursă e
de  fapt  o  competiție  în  doi: Tony Blair  și  restul  candidaților. Fără  nici  o  îndoială  fostul  premier britanic este o personalitate cunoscută  și o voce puternică  în peisajul politic mondial,  însă există mulți lideri europeni care îl contestă pentru ocuparea acestei poziții. 

Criticii  susțin  că  primul  Președinte  al  UE  trebuie  să  provină  dintr-un  stat  care  a  demonstrat
loialitate  față  de  valorile  europene,  și  nicidecum  din Marea  Britanie  care  nu  folosește  moneda unică, nu este în zona Schengen și este recunoscută pentru euroscepticismul său. Pe de altă parte, i se mai reproșează  lui Blair apropierea de Statele Unite și susținerea fără rezerve a  intervenției din Irak.  Stânga  europeană  nu  este  nici  ea  foarte  încântată  de  fostul  premier  britanic,  reproșându-i reformele promovate intern, în opinia sa o adevărată abandonare a principiilor socialismului.

Argumentele  de  mai  sus  nu  sunt  însă  cele  mai  relevante  în  contextul  actual.  Dificultățile
întâmpinate de ratificarea tratatului de la Lisabona (vezi situația din Franța, Irlanda sau Cehia) arată că  cel  mai  probabil  Uniunea  nu  va  mai  trece  prin  procese  similare  prea  curând.  Sistemul instituțional actual trebuie să funcționeze coerent iar experiența arată că o Comisie Europeană este puternică atunci când președintele  ei  este o personalitate puternică. Principiul  se aplică  în genere instituţiilor europene: prevederile vagi din  tratate fac ca persoanele să umple funcţiile de conţinut.

Opiniile contestatarilor nu pot contrazice faptul că în acest moment Tony Blair este singura figură
cu  adevărat  importantă  care  aspiră  la  acest  post.  Niciunul  din  celelalte  nume  vehiculate  nu  au anvergura  britanicului.  Pentru  o  Uniune  Europeană  puternică,  este  nevoie  de  un președinte recunoscut,  cu  prestigiu  și  influență,  experiență  în  negocieri  la  acest  nivel,  un Mr.  Europe  care poate discuta de pe poziții egale cu liderii Statelor Unite, Rusiei sau Chinei.
România  trebuie  să  susțină  o Uniune  puternică,  cu  instituții  funcționale  și  cu  o  voce  unitară  și coerentă în relație cu partenerii externi. De aceea, candidatura lui Blair nu este importantă în sine, ci e importantă pentru contextul său instituţional: cu Blair, UE are şansa de a avea un post cu putere reală, cu un Preşedinte care creează agenda comună, nu se lasă doar condus.

Dragoș Dinu