Centrul Roman de Politici Europene

Zilele acestea se discuta despre noua strategie energetica a Romaniei. De fapt, e vorba despre o singura masura, respectiv daca este sau nu oportun ca tot sectorul energetic sa se regrupeze sub forma a doua companii mari integrate de energie. In cele doua companii ar intra distributie (Electrica); productie de electricitate (termo, nuclear, hidro); dar si minerit si gaz.

Am explicat aici de ce ideea e proasta. Va explica maine si Jean Constantinescu (unul dintre cei mai buni experti pe energie din Romania, care a reformat sectorul intre 1997-2004) pe Hotnews de ce se opune la randul lui. Aici pe blog incerc doar sa explic de ce ne paste o amenda usturatoare de la Comisie.

1. Desi acest lucru nu apare pe site-ul oficial al Ministerului Economiei, se zvoneste ca inainte de fuziune vor fi sterse datoriile la stat ale Termoelectricii (cca. 535 mil. RON) si ale Companiei Nationale a Huilei (dupa unii 3, dupa altii 5 miliarde RON), ceea ce va fi ajutor de stat nejustificat. Gaurile negre din cele doua sectoare sunt o tema de scandal cu donorii internationali inca din anii ‘90. FMI, Banca Mondiala si Comisia au pus conditionalitati peste conditionalitati cu fiecare ocazie pe care au avut-o ca aceste pierderi sa nu mai fie acoperite de la buget (primii, prin imprumuturi stand-by si programe de ajustare structurala, cealalta in negocierile de aderare). Este putin probabil ca aceste stergeri de datorii sa nu fie privite ca ajutor de stat nejustificat; si nu exista niciun motiv rezonabil sa credem ca vor fi acceptate ca o “exceptie”, doar pentru ca se infiinteaza aceste doua noi companii al caror rost nu prea il vede nimeni.

2. Comisia nu va “gusta” incercarile guvernului de a inlocui subventiile de la buget pentru huila sau termocentrale cu subventii incrucisate de la Hidroelectrica sau Romgaz. Pe termen lung, riscul cel mare este ca aceste doua companii integrate sa functioneze ca niste “cutii negre”, al caror mecanism nu-l vedem. In alte cuvinte, vom sti doar ce pierderi si ce castiguri vor avea cele doua companii in ansamblu; insa nu vom sti in cadrul fiecarei companii cat profit aduc unitatile de productie hidro, cate pierderi mina X si asa mai departe. Apare asadar riscul unor subventii incrucisate: daca publicul nu vede pierderile din minerit suficient de clar, ele pot fi acoperite pe furis din profitul Hidroelectricii sau al Romgaz. Ceva similar se intampla pe vremea CONEL: productia hidro subventiona masiv productia de electricitate din termocentrale, lucru care s-a vazut prima oara cand compania s-a spart. Abia cand pierderile termo au devenit vizibile a aparut preocuparea pentru eficientizarea lor; de pilda, in ultimii 8 ani, in care a functionat separat de alte unitati, eficienta Turceni a crescut spectaculos.

Insa daca ne intoarcem la companii in care unitatile cu pierderi sunt duse in spate de cele cu profituri, asta nu inseamna ca scapam de problema ajutorului de stat. Ne-am angajat la negocierile de aderare ca oprim subventiile pentru lignit in 2007 si cele pentru huila in 2010, iar Comisia e suficient de inteligenta incat sa nu accepte inlocuirea perfuziilor de la buget cu perfuzii de la o alta companie de stat (Hidroelectrica sau Romgaz). Ca aceasta e intentia guvernului (sa nu opreasca subventiile pentru minerit) e evident daca ne uitam numai la pozitia CNH acum, de cand se vorbeste de restructurarea sectorului; sindicalistii CNH cer mai insistent ca niciodata reesalonarea datoriilor fata de buget si continuarea subventionarii pana in 2014-2018.

Din aceste doua motive, recomand calduros guvernului sa nu infiinteze aceste companii integrate prin comasarea unitatilor cu pierderi si a celor cu profituri, ci sa le pastreze separat. In acelasi timp, subventionarea sectoarelor de stat falimentare trebuie sa inceteze, asa cum ne-am si angajat fata de Comisie cand fierbeam de grija ca nu intram in UE. In caz contrar, pe langa faptul ca perpetuam la nesfarsit ineficientele economiei romanesti, mai si riscam niste amenzi usturatoare, pe care, orice s-ar zice, le vom merita cu varf si indesat.

Articol de Ana Otilia Nutu

Sefii de guverne din Consiliu si-au exprimat in unanimitate intentia de a-l desemna pe Barroso. Ce inseamna asta? Eu zic ca a pierdut. Avem un precedent important pentru viitor: sefii de guverne iau intii pulsul Parlamentului si apoi fac desemnarea oficiala. Am descris optiunile de pe masa Consiliului in raportul nostru de saptamina trecuta. Rezultatul? Mai jos, finalul unui articol din Dilema unde trag concluzii. Asa citesc eu concluziile Consiliului.

Care erau opţiunile Consiliului?
Avea două soluţii majore: a) să-l desemneze imediat pe Barroso în mod oficial şi să trimită desemnarea la Parlament, aşa cum el a tot cerut şi a fost susţinut şi de Preşedinţia suedeză a UE şi b) să dea un semnal de susţinere politică doar. Varianta a) ar fi enervat Parlamentul, care a dat semnale aproape explicite că se va mobiliza împotriva lui Barroso, dacă va fi trimis pur şi simplu în faţa sa, pentru un vot formal. Deşi ziarele au titrat mesaje triumfătoare ameţite de unanimitatea oficială, de fapt Barroso a pierdut la acest Consiliu European. Cum era singurul candidat, putea fie să cîştige categoric şi să obţină desemnarea, fie să nu obţină desemnarea. Şi nu a obţinut-o. Liderii europeni şi-au manifestat de fapt doar sprijinul politic, iar concluziile Consiliului vorbesc despre faptul că şefii de guverne „au agreat în unanimitate persoana pe care intenţionează să o nominalizeze“. Deci Barroso este o intenţie. De ce nu au trecut direct la nominalizare? Consiliul va vedea dacă există o majoritate parlamentară în favoarea lui Barroso. Dacă există, atunci vor merge mai departe şi îl vor nominaliza formal (tot prin unanimitate, bineînţeles). Dacă nu există… Atunci nu mi-e clar ce se va întîmpla, următorul punct din concluzii spune că „în lumina consultărilor“ cu Parlamentul, Consiliul va lua o decizie în ce priveşte nominalizarea formală. Doar atît. Deci dacă Parlamentul nu îl vrea, fie îl schimbă, fie forţează nota şi îl trimit la un vot formal în Parlament, dar nu cred aşa ceva. Momentul-cheie este pe 9 iulie. Atunci, şefii de grupuri parlamentare din PE se adună şi trag concluziile: avem majoritate pentru Barroso sau nu?

Asta se negociază acum. Deocamdată, pare că Barroso va avea o majoritate. Cert este că avem un nou precedent: Consiliul nu mai desemnează şeful Comisiei înainte de a vedea opinia majoritară în Parlament. Legislativul a pus din nou piciorul în prag. Gherila parlamentară continuă.