20160229_134628Peste 90% dintre elevii de liceu care au participat la ore de educație juridică în programul pilot “Educație pentru justiție și democrație” în București au apreciat ca “utile” și “foarte utile” informațiile și conținutul lecțiilor demonstrative susținute de magistrați și practicieni în drept în timp ce 84% dintre ei spun că ar dori să studieze această materie, dacă aceasta s-ar număra cel puțin printre opționale.

De asemenea, 94% dintre elevii chestionați au indicat faptul că ar prefera ca această materie să le fie predată sau explicată de un practician al dreptului și doar 6% de către profesorii de liceu.

Această evaluare este rezultatul chestionării unui număr de 993 de elevi din învățământul preuniversitar din zece colegii naționale și licee mari din București în care Centrul Român de Politici Europene (CRPE) și Liderjust au implementat programul pilot Educație pentru justiție și democrație. În cadrul acestuia o serie de lecții demonstrative de educație juridică au fost predate de judecători, procurori, avocați, mediatori, notari publici.

Elevii din liceele în care au fost predate lecții de educație juridică au avut la dispoziție un ghid de învățare Ghid practic despre drepturi și justiție care este disponibil aici. Profesioniștii în drept dar și profesorii care vor să organizeze lecții de educație juridică au și ei la dispoziție un Îndrumar pentru predarea noțiunilor juridice în mediul preuniversitar, disponibil aici.

În cadrul proiectului peste 60 de practicieni în drept au participat la sesiuni de formare de scurtă durată pentru tehnici de predare în învățământul preuniversitar, peste 20 de licee și colegii naționale au fost înscrise în programul pilot în care au fost predare lecții demonstrative de educație juridică, peste 1000 de ghiduri practice pentru liceeni au distribuite în liceele și colegiile naționale din București, Constanța, Prahova – Ploiești, Argeș, Iași.

Prin acest proiect CRPE și Liderjust și-au propus (1) să piloteze un program educativ pentru învățământului preuniversitar:  1000 de elevi de liceu, clasele X-XI), de predare a educației pentru justiție și democrație, cu ajutorul practicienilor în drept și (2) să găsească formule de predare a educației juridice în școli – instrument de prevenire timpurie a corupției, de promovare a integrității, a respectului față de lege, de cunoașterea a drepturilor și libertăților civile

Evaluarea proiectului pilot de predare a educației juridice în școli a fost realizată în cadrul proiectului “Educație pentru Justiție și Democrație – un program de formare cetățenească în școli” implementat de Centrul Român de Politici Europene și Liderjust și finanțat prin Fondul ONG în cadrul EEA Grants.

Instrumentele realizate în acest proiect sunt disponibile și pe site-ul Ministerului Justiției http://www.just.ro/resurse-pentru-educatie-juridica-non-formala/

logos